Încotro se îndreaptă societatea?, rămâne o întrebare fără răspuns.
Unele norme legislative par destul de lejere, altele de-a dreptul draconice. Cum au fost legile în trecutul nu prea îndepărtat, când bunul simţ şi verticalitatea unui cetăţean erau puse în prim plan, se ştie mai puţin.
O serie dintre Poruncile Primăriei năsăudene ce datează din secolul trecut, mai precis din perioada 1863 – 1867, ne dezvăluie tabloul întregii vieţi economice, sociale şi culturale a comunităţii din localitatea de pe Someş.
Ceea ce iese în evidenţă este grija faţă de proprietate, faţă de şcoală, faţă de sănătatea locuitorilor, reglementarea raporturilor dintre oamenii de rând şi autorităţi şi, mai ales, faptul că nimănui nu îi era îngăduit să-şi facă singur dreptate.
De unde a plecat justiţia
Primele foruri de judecată pe teritoriul Năsăudului le-au constituit scaunele de judecată compuse din jude (n. r. – primarul) şi juraţi – oameni buni şi bătrâni.
În cadrul Regimentului Militar de Graniţă Năsăudean s-a constituit Tribunalul regimentului, instanţa colegială militară, unde se judecau toate cauzele civile şi penale pentru militari şi civili.
În anul 1851, a apărut Judecătoria Cercuală cu reşedinţa în Năsăud, având arondate 20 localităţi, iar ca for superior Tribunalul Comitatului Bistriţa. În perioada Districtului autonom al Năsăudului (1861-1872) au funcţionat două instanţe: Sedria Generală (tribunalul districtului) compusă din preşedinte şi şase asesori (judecători) şi Judecătoria Singulară compusă dintr-un judecător şi personalul auxiliar. În anul 1872 s-a separat puterea judecătorească de cea administrativă, revenindu-se la organizarea judecătorească existentă în restul imperiului austro-ungar: Tribunalul Cezaro – Crăiesc Năsăud şi Judecătoria Regească de Plasă Năsăud.
În anul 1876 s-a desfiinţat tribunalul, rămânând în activitate Judecătoria de Plasă până la eliberarea Ardealului de sub ocupaţia austro-ungară.
Cine încalcă legea, plăteşte scump
În patru ani, 1863 – 1867, când la conducerea Primăriei din Năsăud a fost locotenentul George Mihăilaşu, s-au dat 1180 de porunci.
Multe dintre aceste porunci puneau accent, în primul rând, pe comportamentul cetăţenilor, şi asta pentru a avea o societate sănătoasă, pentru a preveni încălcarea legii şi a drepturilor celorlalţi localnici.
Spre exemplu, la acea vreme, era foarte clar reglementată comercializarea alcoolului. Astfel, erau precizate localurile care aveau voie să funcţioneze pe raza localităţii, dar şi pedeapsa pentru cei ce ar îndrăzni să încalce porunca. „(…) cine s-ar cuteza în afară de aceştia a ţine vinarsu şi a vinde în ascuns (în crâşme oarbe), se va pedepsi fără deosebire, cu 12 florini valută austriacă”, sau „…de acum înainte, şi aceia care numai în presupus or veni (n.r. – sunt bănuiţi) că ţin crâşme oarbe, se vor pedepsi de la 10 până la 20 de florini”, spuneau poruncile năsăudene.
Comportamentul în societate şi buna educaţie a celor tineri nu au fost deloc uitate: „Se provoacă tinerii învăţători a cerca (n. r – a frecventa) şcoala duminicală, a nu absenta”. Obligativitatea învăţământului era şi ea prevăzută în poruncile năsăudene – „Părinţii să-ş dea pruncii la şcoală, căci, din contră, vor umbla pedepsiţi”, iar „Părinţii pruncilor ce or absenta de la şcoală se vor pedepsi dintâi, cu un florin, a 2-a oară cu 2 florini, a 3- a oară cu 3 florini şi aşa mai încolo, în favoarea casei comunale sau care părinte nu-şi va da copilul la şcoală se va pedepsi pentru fiecare zi cu una de lucru”. De asemenea, era prevăzută obligaţia părinţilor, în cazul în care copiii nu ar frecventa în anumite zile cursurile şcolare, să le motiveze acestora absenţele, dar numai în caz de boală – „…de s-ar templa (n. r. – întâmpla) însă, ca un prunc, să nu poată veni la şcoală din cauză că este morbosu (n. r. – bolnav), are a aduce întărire (n. r. –adeverinţă) de la medic”. Repetenţia era şi ea pedepsită – „Fiecare părinte să-şi trimită pruncii săi la şcoală, căci levindu (n. r. – repetarea) anul, se va pedepsi”.
De asemenea, distracţiile tinerilor erau foarte clar reglementate de aceste porunci, aceştia neavând voie să participe „la joc şi săltat” fără a merge mai întâi la slujba de duminică, iar ora limită până la care va avea loc hora nu era mai târzie de 21.00 pentru fete şi 23.00 pentru feciori. Pe lângă aceasta, tinerilor le era strict interzis să meargă la horă fără a fi însoţiţi de părinţi. „Pentru petrecerea tinerimei s-a acordat un musicant (…) în dumineci şi serbători, şi va petrece sub paza părinţilor şi a bătrânilor comunali”, spunea porunca.
Nu a fost lăsată la o parte nici pregătirea gospodăriilor. La acea vreme era prevăzut ca fiecare gospodărie să fie dotată cu toate cele necesare în caz de incendii, iar fumatul era şi el interzis în anumite locuri, încălcarea poruncii atrăgând după sine pedepse – „Fiecare locuitor are să aibă recuisitele (n. r. – unelte, accesorii) pentru stinsul focului şi despre asta, atunci fiecare jurat are a raporta. Se face cunoscut a se feri fiecare de a umbla cu pipele pe drum şi alte locuri periculoase, că se vor trage la pedeapsă”. Pentru cei care nu aveau cele necesare pentru stingerea unui incendiu în cazul în care acesta ar fi avut loc, era prevăzută şi pedeapsa – „… aceia care numitele recuisite, la finitul (n. r. – sfârşitul) lunei nu le vor avea, juraţi-i vor însemna şi-i vor arăta cu numele la Cancelaria comunală; unul ca acesta, precum şi care n-a avea poartă şi portiţă la ocol până la sfârşitul lunii, se va pedepsi cu 2 zile de lucru”.
Creşterea animalelor, ocupaţie de bază a locuitorilor Năsăudului, comerţul cu animale sau alte produse, dările localnicilor către bugetul Primăriei ori alte contribuţii personale, cum ar fi munca în folosul comunităţii, pe care fiecare locuitor trebuia să le ducă la îndeplinire, reglementarea oieritului şi multe alte porunci din acea perioadă, ne dezvăluie modul în care comunitatea năsăudeană trăia la sfârşit de secol XIX.
„Se face cunoscut, cumcă, toţi aceia şa care li s-au închis vitele din ţarină, şi n-au plătit tacsa prescrisă, precum şi pentru pedepsele grădinilor pe imaş, se vor ecsecuta astăzi, prin una comisiune şi 2 jandarmi” sau „Prin conclusul Comit, de dtta. 19/1 1863, s-a hotărât plata pentru tot feliul de vite, şi anume: boi, cai, vaci şi viţei, 8 cupe mălai; 5 creiţari pentru un porc mare; 7 malai şi 4 creiţari, purcei de toamnă şi iarnă, doi, la unul mare, iarp, dacă fată vara, 4, la unu; după aceea, care se vor ţipa vitele la câmp, şi nu la păstor, vor plăti plata la păstori, afară de aceea care le vor ţine toată vara în grajd”;
„… s-a făcut cunoscut că, care vor sădi pomi la câmp pe pământuri sterile, se vor arăta că sunt prinşi se vor remima (n. r. – răsplăti)”; „Cine a făcut târguri despre pământuri de la desfiinţarea regimentului şi nu au Contracte, să le facă, căci nu au altmintrelea, valoare, şi chiar vor fi rectificaţi în filele de posesiune”; „Pentru Contribuţiune, să se dea şi aducă, căci ecsecuţiunea e aici”; „Se face cunoscut fiecărui locuitor, să nu îndrăznească a tăia lemne, numai din Holzschalguri (n. r. – parchete de exploatare), căci vor umbla pedepsiţi”
Liana Mureşan
