Un tânăr din Bistrița și un altul din Beclean s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinși conducând sub influența drogurilor. 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, duminică, 16 aprilie, în zona stațiunii Figa, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean au oprit pentru control un autoturism.

A fost identificat șoferul, un tânăr de 18 ani din Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de negativ. Ulterior tânărul a fost testat cu aparatul DrugTest 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină, au fost recoltate și mostre biologice.

În consecință, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală privind fapta de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolului sau a altor substanțe.

Luni, 17 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic un autoturism care se deplasa cu viteza de 83 de km/h în interiorul localității. Întrucât șoferul nu s-a conformat semnalului de oprire, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, acesta fiind la scurt timp oprit.

A fost identificat conducătorului autoturismului, un tânăr de 19 ani, din Beclean. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul DrugTest5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței Metamfetamină.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunea de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.