Presa rusă îl vede pe fostul premier francez François Fillon, favorit să devină candidatul dreptei la scrutinul prezidențial din 2017, ca pe un „prieten al Moscovei”, capabil să restabilească bunele relații între cele două țări, transmite AFP, citată de independent.md. François Fillon și un alt fost prim-ministru, Alain Juppé, se vor confrunta duminică în turul al doilea al alegerilor primare ale dreptei franceze, în timp ce fostul președinte Nicolas Sarkozy a fost eliminat în primul tur, desfășurat pe 20 noiembrie.

Potrivit ediției de marți a cotidianului economic rus Vedomosti, Fillon este un „candidat prorus” la prezidențialele din Franța, cu un program de politică externă „mai echilibrat” decât contracandidatul său Alain Juppé, „un atlantist sub anumite condiții”.

La rândul său, postul de televiziune Rossia 24 vorbește despre un „nou seism politic”, după victoria lui Donald Trump în SUA, amintind că Fillon, „binevoitor față de Rusia”, s-a întâlnit cu Vladimir Putin pe când era în funcție „de două sau trei ori pe an, îl cunoaște bine și chiar îi spune pe numele mic”.

Și cotidianul online Gazeta.ru vede un „remake francez al lui Donald Trump”, notând că o victorie a lui François Fillon la scrutinul de anul viitor „ar conveni foarte bine Moscovei”. Gazeta.ru subliniază totuși că Nicolas Sarkozy era considerat „candidatul cel mai practic pentru Kremlin”, după ce își anunțase public intenția de a restabili relații bune cu Moscova dacă ar fi fost reales.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.