Asociația „Profesor Gheorghe Balaci”, dedicată combaterii abandonului școlar, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 1 Leșu, au demarat, luni, implementarea unui proiect în urma căruia elevii, cadrele didactice și membrii comunității vor beneficia de existența unui mini laborator de informatică, dotat cu calculatoare performante.

 

În anul 2004, în urma implementării unui program guvernamental, școala a fost racordată la rețeaua de internet și dotată cu câteva calculatoare, care odată cu trecere timpului au ajuns inutilizabile.

La solicitarea profesorului de matematică Todică Ioan, Asociația „Profesor Gheorghe Balaci” a direcționat o parte din donația primită din partea unei firme de profil din București, spre elevii Scolii Gimnaziale nr.1 Leșu care, începând de vineri, se bucură de 10 calculatoare performante!

calculatoare scoala lesu 2

 

Pe lângă activitățile desfățurate în cadrul orelor de curs, elevii au acces în MINI LABORATORUL de informatică zilnic, între orele 12 și 14, putând folosi calculatoarele atât la realizarea temelor de casă cât și la aprofundarea cunoștințelor.

 

Mai mult, MINI LABORATORUL de informatică este dedicat tuturor MEMBRILOR COMUNITĂȚII care până astăzi nu aveau acces la internet!

 

Scopul specific al asociației constă în înființarea, sprijinirea și dezvoltarea de servicii educaționale și programe culturale menite să sprijine elevii din diferite comunități, aflați în pericol de abandon școlar sau în imposibilitatea de a urma studiile în condiții optime, cât și cadrele didactice. Asociația își propune să contribuie la dezvoltarea personală și profesională a elevilor și prin înființarea de programe dedicate transpunerii în practică a cunoștințelor dobândite de elevi în cadrul procesului de predare-învățare.

Până în momentul de faţă, Asociaţia „Profesor Gheorghe Balaci” a iniţiat, în parteneriat cu corpurile profesorale ale şcolilor identificate ca având un număr mare de abandonuri şcolare, programe dedicate realfabetizării, pregătirii suplimentare a elevilor precum şi programe dedicate familiilor aparţinătoare în vederea facilităţii accesului elevilor la procesul de predare-învăţare.

Prezentul proiect se înscrie în seria evenimentelor desfășurate de către Asociația „Profesor Gheorghe Balaci” în anul școlar 2015-2016.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.