Asistentele medicale școlare din Timișoara, trimise de către Primărie spre a ajuta medicii de pe Ambulanță, au refuzat să mai ofere ajutor când au aflat că trebuie să recolteze probe pentru coronavirus.

Este o presiune uriașă asupra sistemului sanitar din Timiș, unde serviciul de ambulanță a avut peste 300 de misiuni de recoltare în tot județul, cu doar 18 autospeciale, scrie digi24.ro. Astfel, jumătate dintre salvările din județ sunt implicate în misiuni de recoltare de coronavirus.

În acest context, primăria a trimis o adresă către serviciul de ambulanță în care a cerut să se spună ce probleme sunt și cum pot fi ajutați.

La rândul ei, tot printr-o adresă, ambulanța a transmis că are nevoie de cinci mașini și de cinci asistente care să fie instruite pentru recoltarea de probe Covid.

Primăria a trimis cinci asistente la instruire, dar, când acestea au ajuns la ambulanță și au aflat că nu vor face parte din call-center, ci vor merge la recoltare, nu au fost de acord și au plecat, mai scrie digi24.ro.

Angajații primăriei și cei de la Ambulanță încearcă să le găsească pe cele cinci asistente care vin din medicina școlară, pentru ca ele să fie instruite și să poată ajuta în misiunile ambulanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.