Un bărbat din Bistrița-Năsăud a fost trimis în judecată, luna trecută, de către procurori, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. La domiciliul bărbatului, anchetatorii au găsit un adevărat arsenal. Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Beclean.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, C.G. din Hălmăsău, comuna Spermezeu, a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, acestuia fiindu-i găsite la domiciliu, în urma unor percheziții care au avut loc în luna aprilie 2019, 5 arme de foc letale, dintre care una era confecționată artizanal pentru care a fost folosită o țeavă ghintuită din categoria armelor interzise cu glonț calibru militar.

De asemenea, bărbatul mai deținea o armă letală de vânătoare (de producție industrială), trei arme letale cu destinația vânătoare confecționate artizanal, un ansamblu al unei arme de foc format din mai multe componente esențiale ale unei astfel de arme – respectiv patul și cutia mecanismelor (care conține mecanismul de dare a focului și mecanismul de percuție), patru cartușe cu glonț calibru militare (interzise), un cartuș cu glonț pentru armă de vânătoare de calibrul 22 mm, 114 cartușe pentru arme letale cu destinația vânătoare (48 de cartușe calibrul 12 mm și 66 cartușe calibrul 16 mm), precum și două arme neletale cu aer comprimat, calibrul 22 mm și alte 14 cartușe pentru arme cu glonț din categoria tir sportiv calibrul 22 mm.

Anul trecut, procurorii l-au dus pe bărbat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, însă magistrații de la Judecătoria Bistrița au considerat că este suficientă măsura controlului judiciar. 

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

CITEȘTE ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.