Aproximativ 70 mc de material lemnos, confiscat de polițiști! Au fost aplicate și zeci de amenzi pentru abateri rutiere

257

Aproximativ 70 mc de material lemnos, în valoare de peste 12.000 lei, a fost confiscat, marți, de polițiștii bistrițeni. Totodată au fost aplicate amenzi de aproape 17.700 lei pentru încălcarea normelor rutiere.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru combaterea delictelor silvice împreună cu polițiștii Serviciului de Acțiuni Speciale, ai secțiilor de poliție rurală Sîngeorz-Băi și Năsăud și reprezentanți din cadrul Ocolului Silvic municipal Bistrița, respectiv din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru au organizat marţi o acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, prevenirea răspândirii pestei porcine africane, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pe raza întregului județ.

Potrivit OPJ BN, în cadrul acțiunii au fost confiscați aproximativ 70 mc de material lemnos, în valoare de peste 12.000 lei, cantitate care nu a putut fi justificată cu documente legale.

De asemenea,polițiștii au confiscat două vehicule folosite la săvârșirea contravențiilor.

În timpul acțiunilor de control, două persoane au fost prinse la volan fără permis de conducere, astfel că polițiștii le-au întocmit dosare penale.

Totodată, oamenii legii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.670 lei, dintre care 40 pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, iar 5 au fost contravenții silvice. De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare pentru diferite nereguli constatate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here