
Peste 90 de pompieri militari au fost la datorie zilnic în minivacanța de Paște, pentru a asigura intervenția operativă în cazul incendiilor, accidentelor rutiere, misiunilor de salvare din medii ostile vieții, precum și prin acordarea primului ajutor calificat.
În perioada 18 – 21aprilie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud au desfășurat, la nivel județean, un total de 149 de intervenții. Cele mai multe dintre acestea, 125 la număr, au fost gestionate de echipajele SMURD, dintre care 11 cazuri au necesitat sprijinul echipajului de terapie intensivă mobilă.
„Pe linia accidentelor rutiere, echipajele operative au intervenit la opt astfel de evenimente, unele dintre ele complexe, implicând victime multiple și intervenții simultane ale mai multor echipaje. Trei incendii de vegetație uscată și alte trei incendii izbucnite la diverse obiective au fost lichidate prompt de pompierii militari. De asemenea, au fost desfășurate opt alte misiuni de intervenție, inclusiv acțiuni de salvare și sprijin pentru cetățeni aflați în dificultate, precum și două misiuni în sprijinul echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.
Pe partea preventivă, inspectorii ISU Bistrița-Năsăud au efectuat controale la 42 de obiective din județ. În urma acestor acțiuni au fost aplicate 103 avertismente și 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.500 de lei.
O intervenție complexă a avut loc, sâmbătă, 19 aprilie, în jurul orei 16.00, în localitatea Florești, unde trei persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau a acroșat un gard. Una dintre victime, o femeie în vârstă de 28 de ani în starea cea mai gravă, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la o clinică de specialitate din Târgu Mureș, iar doi copii cu leziuni ușoare au fost duși la UPU SMURD Bistrița pentru investigații suplimentare.
Accidentele au continuat și în alte zone ale județului: în Piatra Fântânele, Josenii Bârgăului, Tureac, Sângeorz-Băi, Tiha Bârgăului și Beclean, unde echipajele de pompieri au intervenit prompt pentru a acorda primul ajutor victimelor și pentru a asigura măsuri de prevenire a incendiilor”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.