Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat, începând de astăzi, 17.10.2016, procesarea și autorizarea plăților în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în cadrul Campaniei 2016.
Potrivit art.1 din Regulamentul(UE) nr. 1617/2016 de derogare, pentru anul de cerere 2016, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafață și legate de animale, precum și de derogare de la articolul 75 alineatul (2) primul paragraf din respectivul regulament în ceea ce privește plățile directe, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de:”(…) până la 70 % în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013”.
De asemenea, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot să plătească avansurile pentru plățile directe numai după finalizarea controalelor administrative menționate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
Conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 699/2016 de stabilire, pentru anul 2016, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, au fost stabilite plafoanele pentru anul de cerere 2016, România beneficiind de o alocare financiară de 1.772.469.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)
Menționăm că plăţile se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2016şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363/04 din 01.10.2016.