APĂRAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR INDIVIDUALE ESTE DE COMPETENŢA JUSTIŢIEI

La dispoziţia statului de drept sunt, în primul rând, mijloace de înfăptuire şi de apărarea a libertăţilor. Cu cât mai mare este asigurarea exercitării lor, cu atât mai puţină justiţie e solicitată. Tot astfel e şi în cazul drepturilor individuale, de orice natură, când libertăţile sunt respectate. Constatarea înfăptuirii zi de zi este indicatorul normalităţii societăţii şi statului de drept, dar şi reala democraţie. Gradul acesteia de adevăr se cuantifică de la stat la stat, membru al UE. România este între acestea, situată undeva cu cele care au aderat treptat, ultimele. De atunci şi de când a dat năpasta peste Europa asaltată de valurile migraţiunii din Orient şi de peste mediterană parcă s-a uitat de alte state care se pregăteau de aderare, între acestea aflându-se Basarabia – oficial Republica Moldova. Politicienii actuali şi guvernanţii noştri la putere par a nu mai avea atenţie pentru românii de peste Prut, dar nici pentru concetăţenii de acasă cât s-ar cuveni.

Românii nu sunt procesomani, mai mult, românii se simt, au în fiinţă un fel de dreptate strămoşească romanică mult convertită în morală. În faza tradiţiei, însă, calcă mult şi scările tribunalelor. Departe de a fi aşezată proprietatea privată în matca ei de azi şi de odinioară, situaţie asemănătoare cu cea a ţărilor vecine şi fost sovietizate. Chiar şi acel specific al lor, biciuindu-se şi ironizându-se: ca la noi la nimeni. Cine oare dintre guralivi cunoaşte acel nimeni; deci nu putem confirma zicerea. Este şi acolo nemulţumire şi pasivitate cetăţenească şi individuală.

Justiţia are ce face în toată UE şi face cum poate, nu câtă este de făcut şi pe tema enunţată în titlu. Iar Constituţia noastră proclamă de principiu accesul liber la justiţie. Articolul 21 al. 1 stabileşte: „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”. Câtă dreptate i se recunoaşte individului, câtă are asigurată de societate şi apărată de justiţie, atât e reală.

Justiţia parte a puterii de stat în România în prezent trece printr-un examen al identităţii sale nepromovabil, că nu a fost în perioada tranziţiei zeiţa dreptăţii legată la ochi celebrând la altarul Fortunei. Şi este încă sub o falsă imagine. Nu o dată am sesizat din experienţa proprie ce este o parte din justiţie, exemplificând cu nume de judecători de la Judecătorii şi Tribunale din judeţul Bistriţa-Năsăud, pe probleme de ilegalităţi şi corupţii, care le-au fost hotărârile şi deciziile greşite. Opinia publică este aceea că justiţia doar parţial este demnă de nume şi competenţă; în totalitate are mult putred în ea.

Justiţia românească prin partea ei rea conţine o excrescenţă comunistă, sporită prin lovitura de stat din decembrie ’89. A judecat şi condamnat pe aderenţii punctului 8 din Programul-declaraţie de la Timişoara. Apoi a fost invadată de securişti, activişti de partid, colaboratorii şi agenţii ascunşi până în a fi miniştri. Foştii de ieri apar la TV şi în presă, în librării şi sunt încărcate partide guvernamentale cu ei; sunt până în vârfuri şi nucleele speciale ale statului, strecuraţi cu convingerile lor de corupţie de unde pot disemina pe cele de doctrină socialistă. Şi culmea! Unde nu mai sunt veteranii au succedat urmaşii de generaţia a doua aşezaţi în băncile parlamentare. Toţi au fost educaţi politic şi în spiritul PCR şi UTC înainte, apoi de FSN, PSDR, PSD şi practica au făcut-o în organele de stat, în instituţiile lui, în SRI cu academiile specializate eliberând doctorate la Bucureşti, la Constanţa… Dar desăvârşită lustruire înseamnă parcurgerea traseului de informatori, analişti şi jurnalişti bine formaţi, că sunt doctrinari ca Ion Cristoiu, Guşe, Gâdea… şi rezultatele sunt pe faţă în mass-media: Sebastian Ghiţă, Andronic…

Iar  ca aceştia de câţi nu a avut şi are parte Justiţia. „Revoluţia” politică şi răspândirea ei post-decembristă se şi atestă în generalizarea la nivel de ţară şi oricare judeţ. A ajuns şi la Bistriţa şi se face continuu: invită vorbitori de limba lor hăt din Bucureşti (încă în două rânduri). Când a mai scris liberalul-ţărănist cu origini hăt de departe, încât nici nu merge acolo, atât de elogios despre personalităţi culturale, în frunte cu directorul general al Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”. Dar şi cei de pe meleagurile grănicereşti au ajutat justiţiei să se reformeze şi consolideze, că era timpul. Întărită acasă şi legală, cum am scris despre procese, s-au trimis şi cadre sus ca Judecătorul Puţura şi acasă au fost salvaţi, ca Oltean, scoşi să nu ajungă în ghearele justiţiei, ca Romocea, victimizaţi de DN, DIICOT.

Starea intelectualităţii este în tranziţie extrem de precară politic, inclusiv instituţiile care le activează, ca în final să fie politic de stânga. O bulversare premergătoare a fost în Italia după război. Dar o corupţie şi mafie ca acolo nu s-au cunoscut nici în America în perioada interzicerii alcoolului. În cazul celei dintâi salvarea a pornit din justiţie

Aşteptăm sfârşitul corupţiei şi mafiilor la noi, din orice unghi ar porni stârpirea lor.

Teodor Tanco