Primăria comunei Budacu de Jos derulează proiectul ”Construire rețea de canalizare, stație de epurare și extindere rețea de apă”, în valoare de aproximativ 14 milioane de lei, finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală etapa a II-a.

Proiectul prevede extinderea sistemului de alimentare cu apă pe toate străzile care nu beneficiază de acest serviciu, precum și realizarea unui sistem de canalizare, în 4 localități ce aparțin de comuna Budacu de Jos: Budacu de Jos, Buduș, Monariu și Simionești. Localitatea Jelna nu este cuprinsă în proiect, aceasta beneficiind deja de astfel de utilități.

Lucrările au fost demarate încă de la finalul anului trecut, iar în prezent se realizează în teren traseele conductelor de apă și canalizare, după care acestea vor fi fixate în pământ.

”În ceea ce privește rețeaua de canalizare, proiectul prevede peste 22.800 metri de conductă de canalizare, 8.015 metri conductă de refulare, 471 camine de vizitare din beton și 16 stații de pompare. În privința rețelei de alimentare cu apă, este vorba despre peste 7.700 metri liniari de conductă de alimentare cu apă, 23 de bucăți cămine de vane, precum și 47 de hidranți supraterani”, arată Primăria Budacu de Jos.

Întreaga investiție se ridică la aproximativ 14,2 milioane de lei, aceasta având termen de finalizare luna octombrie a anului 2021.

Fondurile necesare implementării proiectului sunt asigurate de Ministerul Lucrărilor Publice, Administrației și Devoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală etapa a II-a (PNDL II). 

FOTO: Facebook – comuna Budacu de Jos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.