Filosoful Gabriel Liiceanu a câștigat în prima instanță procesul în care acuza Antena 3 ca i-a prejudiciat imaginea, astfel postul patronat de Dan Voiculescu, trebuie să îi plătească despăgubiri potrivit Adevărul.

Este vorba despre o soluţie pe fond în procesul având ca obiect acţiune în răspundere delictuală de pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Instanţa a hotărât că Mihai Gâdea şi Antena 3 trebuie să îi plătească daune de 1.000 de euro lui Gabriel Liiceanu. „Admite în parte acţiunea. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 1.000 de euro daune morale. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune sub sancţiunea nulităţii la tribunal. Pronunţată prin grija grefei”, se arată în minuta instanţei.

Filosoful a fost criticat şi ridiculizat la Antena 3 pentru felul în care a răspuns într-un interviu la întrebare dacă crede că Laura Codruţa Kovesi (pe atunci şefă a DNA) ar fi un bun preşedinte al României:

„Din plin. Deci v-am răspuns, intrând în scenariul întrebării dvs simple şi provocatoare. Da. M-am gândit cum ar arăta România cu un asemenea om care prin comportamentul ei devine aproape o abstracţie de slujire. Este slujirea. Totdeauna am visat ca oamenii care ne reprezintă, aleşi de noi şi care sunt chemaţi să ne slujească, sunt slujitorii nostri, am obosit să spun asta, cum ar fi să apară un om care să fie slujirea pură. Eu nu cred că vrea ceva pentru ea. Este un om format în sosul justiţiei, care spune: legea, legea, legea”, a fost răspunsul lui Gabriel Liiceanu.

Citește și: O primăriță din Neamț a rupt maxilarul viceprimarului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here