Cei trei criminali din satul Aluniș, comuna Zagra, care, în vara anului 2017, au omorât un consătean, după care l-au tranșat, iar mai apoi au aruncat bucățile din cadavru într-un pârâu, au fost condamnați la ani grei de închisoare.

În luna mai a anului trecut, Traian Pușcaș și concubina acestuia – Irina Ana Vasile, dar și Ioan Luca, toți trei din satul Aluniș, au șocat o comunitate întreagă cu cruzimea extremă de care au dat dovadă. În  vara anului 2017, aceștia au omorât în bătaie un alt consătean, după care i-au tranșat cadavrul și l-au aruncat într-un pârâu, la câteva sute de metri de casa unde s-a petrecut totul. Au fost dați de gol de unul dintre copiii cuplului, un băiețel în vârstă de 6 ani, care a asistat la scenă.  Toți cei trei criminali au rămas fără copii, aceștia fiind preluați de DGASPC Bistrița-Năsăud și mai apoi integrați în alte familii.

Traian Pușcaș, Irina Ana Vasile și Ioan Luca au fost acuzați de omor (în formă agravantă) și profanare de morminte (primii doi fiind arestați preventiv, iar cel de-al treilea pus sub control judiciar), iar după câteva luni de anchetă, respectiv în octombrie 2018, au fost trimiși în judecată, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud. 

Recent, magistrații au pronunțat prima sentință, criminalii fiind condamnați la ani grei de închisoare. 

Astfel, Traian Pușcaș a fost condamnat la 15 ani şi 8 luni închisoare, Irina Ana Vasile a primit o pedeapsă de 13 ani de închisoare, iar Ioan Luca – 14 ani şi 11 luni.

Totodată, cei trei sunt obligați de către instanță să plătească fiicei minore a victimei două milioane lei daune morale, circa 36.000 lei despăgubiri civile, plus o rentă lunară de 550 lei, începând de la data comiterii faptei și până la împlinirea vârstei majoratului.

Sentința nu este defintivă și a fost atacată în apel, la Curtea de Apel Cluj, un prim termen fiind fixat în luna octombrie.

2 COMENTARII

  1. Ce puscarie este asta ptr crima ? Eu ptr orice crima cu premeditare, le-as da 25 de ani de puscarie, la munca silnica nu la somn si odihna… si topt soiul de drepturi si „libertati puscariase”… , fara reducerea pedepsei si fara amnistie sau gratiere si cine ” mai ” scapa de acolo… sa fie doar o exceptie … !
    ” Dinte pentru dinte si ochi pentru ochi ” … chiar daca este un principiu medieval , doar asa-i mai potolesti nebunii din ” lumea ” asta de c*cat !
    La noi se pare ca mai bine-s apreciati si , respectati si protejati animalele , hotii, talharii si criminalii , iar fatza de oamenii cinstiti… NU se aplica NICI UN DREPT !

  2. Puscaria or face-o toti… si-or iesi din ea… dar bani despagubire… or vedea ei de la astia cand ” a face plopul pere si rachita micsunele ” … ! ( vorba lui Ceausescu era… ) . Maaa…. puscati si confiscata complet averea, sa ramana familiile lor pe drumuri nu ale mortului … ( ca oricum ambele vor ramane cam pe drumuri … daca-i s-o luam asa ) .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.