Angajaţii de la Morgă au încurcat două cadavre. Soţia bărbatului îngropat greşit: Au spus că nu ştiu ce s-a întâmplat, nu mai este mortul

481

O familie din Ploieşti a înmormântat o persoană necunoscută, după ce angajaţii de la Serviciul de Medicină Legală din oraş au încurcat cadavrele, au declarat, surse judiciare, pentru MEDIAFAX.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că se fac verificări la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti, după ce angajaţii instituţiei au încurcat identitatea a două cadavre.

Potrivit acestora, angajaţii de la SML au predat în data de 7 martie cadavrul altei familii decât aparţinătorilor legali.

Aceleaşi surse au precizat că aceştia au şi înmormântat cadavrul care nu era al unei persoane din familie.

Familia care a organizat ceremonialul a declarat anchetatorilor că nu au văzut persoana înmormântată pentru că era pusă într-un sac, din cauza stării de putrefacţie în care se găsea cadavrul.

Vineri, a doua familie s-a dus să ridice al doilea cadavru şi oamenii au constat că nu este ruda lor.

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale şi procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti fac cercetări pentru neglijenţă.

În cazul persoanei decedate care a fost greşit înmormântate, se ia în discuţie o posibilă exhumare.

Soţia mortului îngropat greşit la Ploieşti: Au spus că nu ştiu ce s-a întâmplat, nu mai este mortul

Soţia unuia dintre bărbaţii morţi, încurcaţi la Morga din Ploieşti, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a depus plângere şi aşteaptă ca procurorul de caz să dea o decizie de deshumare pentru ca, apoi, să îşi înmormânteze soţul creştineşte.

Cristina Moldoveanu, soţia bărbatului mort, luat de o altă familie şi îngropat, după ce angajaţii de la Morga din Ploieşti au încurcat cadavrele, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a cerut explicaţii reprezentanţilor instituţiei, care i-au spus cum s-a putut întâmpla o astfel de situaţie.

„Au spus că nu ştiu ce s-a întâmplat, că nu ştie colegul care a fost de serviciu ce a făcut, că a greşit, nu ştie cine a scris acolo, cine a fost de serviciu, să vadă pe camere. (…) Ce credeţi că ne spun? Nu mai este mortul. Mi l-au luat pe soţul meu alte persoane şi l-au îngropat. Persoana respectivă, care era moartă, în putrefacţie de 3 zile, era la sac şi nu s-a mai uitat să vadă cine e (…). Era soţul meu. L-au luat pe soţul meu, l-au îngropat în altă parte, în Cimitirul Eternitatea din Bariera Bucureşti şi mortul dumnealor este aici. Soţul meu este îngropat în altă parte”, a spus femeia.

Aceasta a depus plângere penală în acest caz şi spune că aşteaptă răspunsul procurorului de caz pentru a putea deshuma cadavrul soţului ei, iar apoi să îl înmormânteze creştineşte în localitatea Şirna, judeţul Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here