Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat luni că, în acest an, în MAI vor fi încadrate peste 6.300 de persoane, aproximativ 5.700 vor proveni din şcolile de agenţi şi de subofiţeri şi peste 600 fiind ofiţeri absolvenţi ai Academiei de Poliţie, ceea ce presupune şi o alocare de 61,5 milioane de lei.

„În anul 2019, continuăm politica de reducere a deficitului de personal şi aici fac precizarea că, în acest an, vom încadra peste 6.300 de oameni, aproximativ 5.700 de persoane care vor veni dinspre şcolile de agenţi şi de subofiţeri şi peste 600 de ofiţeri absolvenţi ai Academiei de Poliţie, ceea ce presupune şi un fond în valoare de 61,5 milioane de lei. În plus, încadrare din sursă externă pentru cele 1.871 de posturi pentru care a fost aprobată deblocarea prin memorandum. (…) Continuăm, de asemenea, demersurile pentru creşterea gradului de dotare cu mijloace de protecţie specifice şi asigurarea muniţiei pentru misiuni şi antrenament, obiectiv pentru care propunem alocarea de fonduri de 105 milioane de lei. În zona operativă, avem 72.000 de persoane pentru care este nevoie de schimbarea armamentului care are un grad de uzură ridicat şi constituie în acest moment, spun eu, deja un pericol. În concluzie, înzestrarea în acest domeniu, dar şi echiparea cu mijloace de protecţie pentru angajaţii ministerului este o responsabilitate foarte importantă pentru noi”, a spus Dan, la dezbaterile pe buget din comisiile parlamentare reunite pentru apărare.

Ea a adăugat că pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin MAI pe parcursul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, inclusiv în zona de asigurare a securităţii celor peste 200 de evenimente care au loc în ţara noastră în această perioadă, s-a estimat că este nevoie de aproximativ 19,5 milioane de lei.

„O altă prioritate despre care vreau să vorbesc rămâne îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a centrelor de pregătire a angajaţilor, sens în care vom continua lucrările de consolidare şi reabilitare a sediilor unităţilor ministerului, inclusiv în zona deservită de instituţiile prefectului şi, practic, pentru aceste investiţii am propus suma de 127 de milioane de lei, din care pentru instituţiile prefectului 6,1 milioane de lei. Continuăm în acest an procesul de înnoire a parcului auto, vrem în plus să introducem un nou concept de autospecială de patrulare care asigură protecţia poliţiştilor, prin delimitarea zonei în care aceştia stau de zona destinată persoanelor reţinute, care de multe ori au manifestări violente. Avem în derulare un proiect pilot în Bucureşti, însă vrem să mergem mai departe cu acest proiect prin achiziţia a 2.000 de autospeciale de acest tip şi pentru acest obiectiv avem alocată o sumă de 80 de milioane de lei din venituri proprii”, a menţionat ministrul.

Comisiile de apărare ale Parlamentului au avizat favorabil, luni, bugetul Ministerului Afacerilor Interne, cu 21 voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi două abţineri.

Potrivit proiectului de buget pe 2019 transmis Parlamentului de Guvern, bugetul propus pentru MAI este de 18.467.209.000 de lei, cu 21,50% mai mare faţă de cel de anul trecut. Nu a fost adoptat niciun amendament.

2 COMENTARII

  1. SCHIMBATI DR.ACULUI PISTOALELE ALEA ( pardon prastia Carpati cu 12 gloante ) a lui Ceausescu , pe care le au in dotare Politia si Jandarmeria , pentru ca numai accidente au comis fortele de ordine publica in folosirea lor pe timpul servciului . Dati-le arme viabile, a caror glontz tras din ele sa aiba energia cinetica de a patrunde in caroseria sau rotile masinilor care fug de la controalele si filtrele politistilor, sau care au efect de „stopare ” al infractorilor si actiunilor indreptate impotriva fortelor de ordine si securitate, FARA SA RICOSEZE si sa faca ” VICTIME COLATERALE ” ! { ( intr-un an… mai demult… un criminal a patruns in sediul unui Post Comunal de Politie si cu un cutzit i-a omorat pe toti cei patru politzisti aflati in sediu, cu toate ca acestia si-au descarcat toata munitia din pistoalele aflate asupra lor de tipul ( c* cat… ) pardon… Carpatzi } !
    Modificati si legea rutiera si ” NEOPRIREA , ORI SUSTRAGEREA DE LA CONTROLUL POLITIEI , JANDARMERIEI „… sau altei entitati care prin lege au aceasta obligatie , INCRIMINATI-O CA INFRACTIUNE si atunci ” UZUL DE ARMA LETALA ” impotriva infractorilor, este legala si justificata .
    Bine-nteles ca multora n-o sa le placa, mai ales al celor care se simt permanent … nu cu o „musca „ci cu un … ” barzoi ” pe caciula … !
    Ati facut legile astfel incat efectiv fortelor de securitate, politie, ordine si siguranta publica, le este frica sa-si foloseasca armele din dotare asa de c* cat cum sunt ele … si majoritatea … cand sunt atacati, mai bine accepta „o bataie sora cu moartea ori paralizia ” ( cum sunt atatea cazuri de politzisti ucisi ori baturi si mutilati … ) decat sa scoata pistolul din toc si sa se apere ori sa stopese hotzii, talharii si criminalii „( la modul general ), ca imediat procurorii sar pe ei ca „ulii pe gaina „… si in marea lor majoritate sunt pedepsiti si scosi vinovati oamenii legii… NICIDECUM cei impotriva carora sa-u folosit mijloacele si tehnicile din dotare .
    MAI… DACA NU SUNTEM UN STAT MAFIOT, ATUNCI DATI MANA LIBERA FORTELOR DE SECURITATE, ORDINE SI SIGURANTA PUBLICA SA-SI FACA TREABA ! Mai putin probabil ca acestia vor comite abuzuri impotriva celor care de fapt constituie „obiectul lor de activitate „stabilit prin legile de organizare si functionare … si mai mult ca sigur ca 95% vor fi de partea oamenilor cinstiti si nu al ” talharilor ” … ! DAR MA INDOIESC DOMNILOR POLITRUCI CA VETI FACE ASTFEL si stiti voi bine de ce !!!

  2. Io propun ca Armata tzarii , Politia si Jandarmeria :
    – Vara sa fie echipata cu nedragi scurti , tenici si cu o bota rupta dintr-un gard ;
    – iarna ca-i frig sa le dea cizme de guma si o salopeta de la astia de la constructii ;
    – si pentru tinuta de oras, un trening din plastic ;
    – sa manance toti la „cantina saracilor ” de pe str Dornei si
    – activitatea lor sa fie gratis … pe ” munca fortzata in folosul comunitatii „…
    Ce ziceti …. ” merge „?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.