Așa cum am arătat în ediția precedentă a Gazeta de Bistrița, executorul judecătoresc Valerian Dorin Andronesi a fost spălat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel de acuzațiile de abuz în serviciu și luare de mită, în urma plângerii depuse, în 2015, de cel pe care l-a executat silit, omul de afaceri Mircea Sângeorzan. În dosarul deschis pe numele lui Andronesi, procurorii au dispus de 3 ori clasarea cauzei, ultima în ianuarie anul acesta, în timp ce judecătorii de la Curtea de Apel Cluj a întors de două ori dosarul la Parchet pentru completarea urmăririi penale.

Reamintim că, ultima dată, în 2020, judecătorul de cameră preliminară l-a taxat dur pe procurorul de caz, care l-a spălat pur și simplu pe Andronesi, spunând că fapta sa de abuz în serviciu nu prezintă gradul necesar de pericol social care să justifice trimiterea acestuia în judecată, iar mai apoi a susținut că lipsește tipicitatea infracțiunii. În acest punct, judecătorul Curții subliniază că procurorul nu a adus nicio probă în acest sens.

“Față de aceste argumente s-a constatat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni fiind suficientă aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Nu poate fi astfel explicat în mod plauzibil cum procurorul şi-a schimbat radical optica, în sensul că de la o soluţie de vinovăţie a inculpatului Andronesi, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, cu reţinerea lipsei de pericol social care să justifice trimiterea în judecată, a ajuns la un raţionament diametral opus, acela al lipsei de tipicitate a infracţiunii. Aceasta, în condiţiile în care, aşa cum s-a subliniat, nu s-a administrat nicio probă după redeschiderea urmăririi penale care să fi determinat o atare concluzie. Ca atare, nu s-a lămurit existenţa sau nu a vreunei fapte penale, cu referire la evaluarea bunului anterior licitaţiei şi la mărirea artificială a valorii creanţei pe care a reclamat-o petentul. Nu s-a efectuat o expertiză cu privire la valoarea de piaţă a utilajului în cauză, singura în măsură să ofere răspuns cu privire la acuzaţia de subevaluare. Nu s-a stabilit cu certitudine realitatea operaţiunilor facturate de firma de pază către bancă, necesitatea acestor cheltuieli şi în primul rând, necesitatea şi realitatea cuantumului sumelor facturate.

Apoi, în al doilea rând, ceea ce trebuie să intereseze, de vreme ce s-a reţinut totuşi că a existat o neregulă în procedura de evaluare a bunului vândut la licitaţie, imputabilă evaluatorului şi apoi în conduita executorului, aşa cum s-a reţinut iniţial, este în ce măsură se poate remedia acest neajuns cauzat persoanei vătămate, dacă acesta derivă din comiterea unor fapte penale.

În al treilea rând, nu pot fi primite argumentele procurorului, ca o justificare a soluţiei de clasare, în sensul că actele executorului judecătoresc şi procedura de executare sunt supuse controlului judecătoresc, pe calea contestaţiei la executare, iar calea de urmat de către cel vătămat este solicitarea anulării formelor de executare. Nimic mai adevărat, dar controlul exercitat de judecător în procedura executării silite, în limitele legii, nu exclude de plano o posibilă răspundere penală a executorului judecătoresc sau a oricăror persoane implicate în procedura licitaţiei”, a arătat judecătorul de cameră preliminară, în august 2020, când a dispus reîntoarcerea dosarului la Parchet pentru completarea urmăririi penale.

Mortul și păgubitul, „vinovați”

Urmărire penală a fost completată cu audierea unor martori, cei găsiți, fiindcă unii au părăsit țara între timp, iar alții au decedat. În final însă, procurorul a ajuns la aceeași concluzie ca și în 2020, că nu există probe pentru fapta de abuz în serviciu de care Andronesi a fost acuzat. De fapt, ca și în 2020, procurorul a preferat să pună în cârca expertului judiciar subevaluarea bunului executat, în cazul acesta autogrederul lui Sângeorzan. Deși de data aceasta cel care a efectuat evaluarea bunului a fost expertul Ceuca George, care a decedat între timp, procurorul nu a avut semne de întrebare asupra subevaluărilor din cazurile executărilor silite ale bunurilor lui Cristian Duca, Tino Stern ori Ioan Sigartău, chiar dacă au fost efectuate de alți experți, cele mai multe aparținându-i lui Ieronim Pavelea. Adică tu, procuror, nu te întrebi cum mama naibii ajunge același executor să scoată la licitație, încă de la prima strigare, bunuri subevaluate? Sau cum de la licitațiile organizate de același executor participă, de obicei, aceiași licitatori?

Dar nu, procurorul se limitează la aceeași poezie, ca și la clasarea din 2020: Andronesi nu a acționat cu intenție, de vină sunt mortul și păgubitul care nu a contestat raportul de expertiză imediat după ce a fost întocmit.

“Probatoriul administrat ulterior în cauză nu a relevat faptul că executorul judecătoresc Andronesi Valerian Dorin a acționat cu intenție, cu ocazia desfășurării activităților de executare silită, în sensul de a ști despre folosirea de date nereale de către evaluatorul Ceuca George cu ocazia întocmirii raportului de evaluare, sau de a cunoaște caracterul nereal al facturilor depuse de SC Deutsche Leasing Romania IFN SA. De asemenea, în ceea ce privește desfășurarea procedurii ce s-a finalizat cu vânzarea utilajului, acesta ni avea nicio interdicție în acesta sens din partea vreunei instanțe de judecată, instanță care să fi fost sesizată de partea civilă sau de reprezentantul acesteia cu o contestație la executare.

Conform celor dispuse de judecătorul de cameră preliminară, în cauză au fost audiați numiții grozav Pavel Ilie, Stern Tino și Rus Otniel, însă din declarațiile acestora nu au rezultat aspecte suplimentare în ceea ce privește conduita executorului judecătoresc Andronesi Valerian Dorin, primii doi relatând experiențele și interacțiunea lor personală cu acest executor, raportat la executări silite anterioare. Aceștia au confirmat însă faptul că ar cunoaște că numitul Rob Bogdan era însă un intermediar pentru o altă persoană, numitul Kaizer Cornel, care l-ar fi vândut ulterior. (…)

În urma realizării Raportului de expertiză nr. 110/22.11.2021, expertul Potolea Alexandru Dragoș, a concluzionat faptul că, în urma aplicării variantei de evaluare «abordare prin cost», valoarea de piață a bunului Autogreder Terex Model TG 190 A6x6, evaluat la data de 25.02.2013, este de 978.483 lei echivalent a 223.500 euro, valoare neafectată de TVA. În final s-a mai precizat faptul că numitul Ceuca George a întocmit un Raport de evaluare tehnică și nu un Raport de evaluare conform standardelor ANEVAR în vigoare la data de 25.02.2013.

Deși rezultă că aparent valoarea stabilită de evaluatorul Ceuca George la data de 25.02.2013, de 110.749 euro echivalent 484.959 lei este la aprox. 50% din valoarea rezultată în urma raportului de expertiză efectuat la data de 22.11.2021, apreciem că impunerea unei sarcini executorului judecătoresc, în sensul obligării de a verifica și face aprecieri asupra obligativității sau realității raportului de evaluare, nu poate fi reținută ca și obligație de serviciu nerespectată, în condițiile în care evaluarea este realizată de persoane cărora autoritățile statului le-au încredințat acest drept tocmai prin prisma pregătirii profesionale de specialitate, altfel le-ar fi lăsat posibilitatea realizării unei asemenea evaluări la îndemâna executorului judecătoresc. Pe de altă parte, în cazul în care vreuna dintre persoane este nemulțumită de concluziile raportului de evaluare, prevederile legale în materia executării silite prevăd în mod expres posibilitatea ca acea persoană să se adreseze instanței de judecată pe calea contestației la executare, dincolo de orice apreciere ar fi fost făcută de executorul judecătoresc asupra raportului de evaluare.

Pentru aceste motive apreciem că nu există probe care să plaseze conduita executorului judecătoresc Andronesi Valerian Dorin în sfera ilicitului penal, cu ocazia desfășurării activităților de executare silită sesizate de partea civilă și reprezentantul acesteia, motiv pentru care în temeiul art. 16 lin. 1 lit.b tz. I C. proc. pen.,urmează a se dispune clasarea în prezenta cauză față de inculpatul Andronesi Valerian Dorin pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu”, a arătat procurorul în ordonanța de clasare.

„Vinovați” sunt și martorii

Nici în cazul acuzației de luare de mită, înregistrarea depusă la dosar și declarațiile martorilor nu au fost suficiente. Cel despre care se spune că ar fi dat mită 10.000 de euro lui Andronesi, a uzat de dreptul la tăcere, iar despre înregistrare procurorul spune că a fost efectuată clandestin (oare cine ar vorbi cu reportofonul în față, să spună că a dat mită?) și că presupusul mituitor ar fi fost provocat. Și tot provocat ar fi fost și expertul Ioan Cristurean, care în fața procurorilor a susținut că era bolnav și beat când i-ar fi spus lui Cristian Duca despre modul în care se fac expertizele de evaluare ale bunurilor executate de Andronesi.

“Întregul probatoriu se bazează pe declarația martorilor Duca Cristian, Moldovan Costică, Ungur Lucian, care în cursul anului 2015, în cadrul unei întâlniri la care au participat și numiții Tino Stern, Sigartău Ioan și Sângeorzan Mircea, toți fiind așa zise «victime ale abuzurilor comise de executorul judecătoresc Andronesi Valerian Dorin», unde participanții s-au înțeles să strângă probe împotriva susnumitului executor judecătoresc.

Martorii Duca Cristian Constantin și Moldovan Costică, în vederea punerii în aplicare a planului de mai sus, l-au invitat pe suspectul Rob Bogdan la Motelul Codrișor din Bistrița, unde la o masă de restaurant i-au prezentat un caz fictiv de executare silită pentru a vedea dacă executorul judecătoresc Andronesi Valerian Dorin poate fi mituit. În cursul discuției purtate la masă, Rob Bogdan a dat de înțeles că ar fi dat mită executorului judecătoresc Andronesi Valerian Dorin echivalentul în lei a sumei de 10.000 de euro, după ce a reușit să adjudece la licitația publică organizată de acesta autogrederul marca Terex.

Având în vedere că, Moldovan Costică a înregistrat discuția de mai sus, ulterior, martorii Duca Cristian și Ungur Lucian l-au invitat pe suspectul Rob Bogdan la o nouă întâlnire în incinta Hotelului Metropolis din Bistrița, unde, după ce i-au prezentat înregistrările, l-au îndemnat să facă autodenunț la DNA. Mai mult decât atât, l-au urcat pe Rob Bogdan într-un autoturism cu scopul de a-l duce la sediul DNA din Cluj-Napoca. Așa cum rezultă din declarațiile martorului Ungur Lucian, în timpul acestei călătorii Rob Bogdan și-a sunat avocatul, care l-a sfătuit să nu se autodenunțe și să nege faptul că a dat mită. Martorul a arătat că știe aceste aspecte datorită faptului că telefonul lui Rob Bogdan, în timp ce purta discuția cu avocatul, a fost pus pe speaker.

Loialitatea administrării acestui probatoriu de către susnumitele persoane și credibilitatea acestor probe este pusă sub semnul întrebării dacă luăm în considerare:

  • provocarea lui Rob Bogdan a de vorbi despre «combinațiile» ce se pot face la licitații;
  • înregistrarea clandestină a lui Rob Bogdan după 2 ani de la comiterea așa-zisei dări de mită;
  • șantajarea (n. r. – ???!!!) lui Rob Bogdan cu perspectiva condamnării sale la pedeapsa închisorii, prin prezentarea înregistrărilor;
  • încercarea martorilor Duca Cristian și Ungur Lucian de a-l duce cu un autoturism pe suspectul Rob Bogdan la DNA Cluj pentru ca acesta să facă un autodenunț și obligarea acestuia să vorbească la telefon prin activarea speaker-ului.

Față de cele de mai sus, este de menționat că în cursul urmăririi penale suspectul Rob Bogdan a uzat de dreptul la tăcere și nu a confirmat sau infirmat veridicitatea susținerilor sale înregistrate de persoanele de mai sus.

S-a reținut că este relevant de amintit faptul că martorul Duca Cristian a înregistrat în mod clandestin anumite convorbiri purtate și cu evaluatorul Cristurean Ioan, care în declarația sa trimisă la prezentul dosar, a arătat că a fost provocat în timp ce era bolnav și a consumat băuturi alcoolice, să facă afirmații denigratoare la adresa executorului judecătoresc Andronesi Valerian Dorin.

Față de cele de mai sus, s-a concluzionat că în cauză nu se impune punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspecții Andronesi Valerian Dorin pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și Rob Bogdan pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, deoarece faptele nu există. Mai precis, pe de o parte nu există probe că suspectul Andronesi Valerian Dorin ar fi pretins sau primit suma de 10.000 de euro în lei de la suspectul Rob Bogdan, iar pe de altă parte nu există probe nici în ceea ce privește scopul pentru care ar fi primit acesta această sumă de bani, din moment ce la cele 6 licitații publice organizate de executorul judecătoresc putea să participe oricine pentru a adjudeca bunul ridicat de la SC Terasamente Agrieș SRL, la un preț cât mai mic, având în vedere că organizarea acestor licitații a fost publicată inclusiv pe portalul electronic de specialitate.

Pe de altă parte, s-a reținut că, spre deosebire de martorii indirecți care susțin varianta acordării mitei, spunând că au aflat acest lucru de la Rob Bogdan, cel din urmă nu a depus vreo plângere sau denunț în acest sens, și nici nu a confirmat comiterea acestei fapte. Astfel, practic suntem în situația în care în lipsa unor probe directe, persoane terțe susțin despre alte persoane că ar fi comis infracțiuni de corupție cu trei ani anterior depunerii plângerii penale în prezenta cauză”, precizează procurorul în ordonanța de clasare.

Totul e ok

Basma curată au fost scoasă și firmele care au întocmit facturile nelegale în baza cărora Andronesi i-a mai pus după cap lui Mircea Sângeorzan alte câteva zeci de mii de lei pentru depozitarea și paza bunului executat silit.

În acest punct procurorul de caz spune că facturile au fost înregistrate în evidența contabilă, astfel că nu sunt documente false. Concluzia care se desprinde este că poți întocmi orice factură pentru servicii neprestate, doar să fie evidențiată în evidențele contabile și totul e ok.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.