Tribunalul Cluj a dispus punerea în libertate a bistrițencei Ancuța Cîrcu, acuzată că făcea parte dintr-o rețea de proxeneți, care obțineau sume impresionante de pe urma unor tinere din Turda și Câmpia Turzii, duse la prostituție în Tenerife. Cîrcu a moștenit, după moartea fratelui său, un club de noapte, însă femeia susține că nu a coordonat/obligat nicio femeie să se prostitueze, angajatele ei având carte de muncă și fiind dansatoare sau escorte. 

Judecătoria Turda a dispus arestarea preventivă a acesteia în urmă cu aproape doua săptămâini, iar marți, 23 martie, Tribunalul Cluj a desființat decizia de la Turda, înlocuind măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar. Viorica Ancuța Cîrcu urmează să fie pusă în libertate, ea fiind în continuare cercetată în dosarul de proxenetism în care au fost arestați interlopii Mihai Moldovan, Flaviu Oltean (trimis în judecată și pentru trafic de droguri), Cladoveanu Andrei și Alexandru Dan Țandură. 

„Admite contestaţia formulată împotriva încheierii penale nr. 32/05.03.2021 a Judecătoriei Turda (în dosar nr. 682/328/2021) de către inculpata CÎRCU VIORICA ANCUŢA. Desfiinţează încheierea penală nr. 32/05.03.2021 a Judecătoriei Turda (în dosar nr. 682/328/2021) în ceea ce priveşte soluţia dispusă cu privire la inculpata C.V. A. şi rejudecând propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda faţă de inculpata CÎRCU VIORICA ANCUŢA: Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda de arestare preventivă a inculpatei C. V. A.. În temeiul art. 227 alin. 2 raportat la art. 202 alin. 1, 3, 4 lit. c C.proc.pen. precum şi art. 211 şi urm. C.proc.pen., dispune luarea faţă de inculpata CÎRCU VIORICA ANCUŢA, a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, de la data de 23.03.2021 la 21.05.2021 inclusiv. În temeiul art. 215 alin. 1 C.proc.pen., pe durata controlului judiciar impune inculpatei să respecte următoarele obligaţii:

– să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemată. – să informeze organul de urmărire penală de orice schimbare de locuinţă. – să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea sa, respectiv la IPJ Bistriţa Năsăud – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat”, se arată în soluția pe scurt.

De asemenea, Ancuței Cîrcu i s-a interzis să ia legătura cu inculpații SĂICEANU GHEORGHE, ALEXOAE SORIN MARIUS, NEGOESCU ROBERT VALENTIN, cei despre care procurorii susțin că erau coordonatorii a zeci de prostituate de pe străzi din Europa sau din cluburi specializate în prestări de servicii sexuale. 

Cîrcu susține că și-a închis clubul, nu din cauza dosarul penal, ci a pandemiei. Mai mult, femeia a insistat pe faptul că activitatea derulată la clubul său era complet legală, iar tinerele aveau toate formele legale de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here