Finanțele Publice Bistrița-Năsăud nu sunt de acord cu expertiza fiscal judiciară întocmită de expertul desemnat de instanța de judecată în dosarul în care omul de afaceri năsăudean Petrică Bolfă este acuzat de evaziune fiscală, delapidare și înșelăciune. Reprezentanții instituției au solicitat instanței să dispună ca expertul judiciar care a întocmit raportul de expertiză să dea explicații suplimentare în legătură cu rezultatele obținute. În același timp, procurorii solicită ca acuzatul să aducă dovezi pentru perioada în care a muncit în Spania de unde a obținut banii cu care ulterior a creditat firma de alcool.

La ultimul termen care a avut loc la începutul acestei luni în dosar, avocatul lui Petrică Bolfă a solicitat instanței încuviințarea pentru audierea a noi martori.

 

Așa cum arătam în urmă cu câteva săptămâni, la dosarul în care este judecat Petrică Bolfă, a fost depusă o expertiză fiscală judiciară dispusă de instanță, din care reies elemente surprinzătoare și care vin practic să dea peste nas Administrației Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, care a calculat greșit prejudiciul în acest caz. Deși expertul judiciar a ajuns la concluzia că prejudiciul este cu mult mai mic, cei de la ANAF nu se lasă și contestă raportul.


Citește mai multe detalii despre acest subiect în ediția tipărită a Gazetei de Bistrița.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.