Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început controale la bănci, unde a identificat multe lucruri și sunt consecințe majore, a declarat, vineri, Ionuț Mișa, directorul general al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), informează Agerpres.

 

„Suntem în analiză în momentul de față în domeniul bancar și avem controale în curs. Nu pot să vă dezvălui care este astăzi stadiul și ce se întâmplă acolo, dar vă spun că sunt consecințe majore și am identificat multe”, a spus Mișa.

Potrivit sursei citate, directorul general al DGAMC a dat și un exemplu.

,,Vă dau un exemplu cu portofoliile de credite care se vând. Băncile au venit cu ideea că pentru a putea valorifica un credit care este neperformant trebuie să îl pună într-un pachet cu credite performante, astfel încât să creeze un pachet cât mai atractiv pentru un eventual investitor. S-au vândut, astfel, pachete de credite de 100 milioane de euro, deci o sumă facilă pe tranzacțiile care se realizează, la randamente de 5-7%. Au vândut un pachet de 100 milioane de euro unei companii, cu 5-7 milioane euro. Diferența de 95-93 milioane euro ar reprezenta cheltuială deductibilă. Au fost pierderi, asta înseamnă că și-a diminuat profitul”, a spus Ionuţ Mișa.

Potrivit acestuia, compania căreia i-a fost vândut portofoliul de credite era o filială a băncii și avea birourile în offshore.

„Practic, banca era acționar 100% în acea companie, care avea birourile într-un offshore. Sunt situații în care este demonstrat că creditul respectiv a fost utilizat într-un circuit fraudulos și, mai mult decât atât, nu au respectat normele proprii ale băncii care l-a acordat”, a mai precizat Mişa.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.