Socialistii europeni nu mai pot tolera PSD, iar voturile pe care Liviu Dragnea le poate aduce din Romania nu sunt un argument bun, pentru ca, incurajand un partid corupt, PES pierde voturile din alte tari. Este opinia transanta a eurodeputatei socialiste Ana Gomes, pentru care ultimul anunt al premierului Dancila – relocarea ambasadei din Israel – este inacceptabil.

Ana Gomes nu lasa loc de interpretari: Liviu Dragnea este un politician care compromite familia socialistilor europeni, iar excluderea PSD e o necesitate. De altfel, europarlamentara portugheza – o critica vocala a PSD-ului condus de Dragnea – afirma, intr-un interviu acordat Ziare.com, ca socialistii suedezi au si trimis o scrisoare in acest sens.

Fost diplomat de cariera, Ana Gomes critica anuntul prim-ministrului roman privind relocarea ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim – o astfel de decizie incalca acordurile europene privind solutia celor doua state, dar si politica socialistilor europeni. Eurodeputata povesteste ca a intrebat-o direct pe Viorica Dancila, la o sedinta a socialistilor, iar aceasta i-a raspuns vag, ca decizia oricum apartine presedintelui Iohannis.

Eu cred ca este o mare ipocrizie, care trebuie sa fie criticata, si chiar este, de catre socialisti. Numai ca noi nu putem in acelasi timp sa protejam un corupt, precum domnul Liviu Dragnea, pe marioneta sa, doamna Dancila, si pe toate celelalte marionete ale sale, cu atat mai mult cu cat ei continua, din ce in ce mai mult, sa incalce principiile liniei noastre politice. Eu am fost, de exemplu, foarte suparata cand am citit ca prim-ministrul Dancila, in fata unei largi audiente, in Statele Unite, a declarat ca Romania intentioneaza sa-si mute ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Asta nu doar ca e in totala contradictie cu linia social-democratilor europeni, dar contravine reglementarilor europene si celor internationale. Cand doamna Dancila a venit aici, chiar inainte ca Romania sa preia presedintia rotativa, si a discutat cu grupul nostru, eu imi amintesc ca am intrebat-o exact acest lucru, in fata intregului grup socialist. Iar dumneaei mi-a dat un raspuns foarte vag, spunand ca de fapt aceasta va fi o decizie pe care presedintele o va lua si ca acum sunt doar discutii. Iar acum confirma, in fata unei audiente americane, ca asta este de fapt calea pe care merge Guvernul. Dupa parerea mea, aici nu este vorba de o schimbare a deciziilor luate de partid, ci este o intelegere mercantila, daca nu chiar una corupta, pe care ea si domnul Dragnea probabil ca o au cu cele mai reactionare forte de dreapta din Israel. Si evident ca urmaresc un beneficiu. Asa se explica si acea scrisoare incredibila, absolut revoltatoare, pe care a scris-o Rudy Giuliani, in care pleda pentru amnistierea unor fapte, care ar fi fost in beneficiul unor corupti precum Liviu Dragnea. De aceea, spun ca impresia este cea a unei intelegeri scandaloase intre guvernul Romaniei si PSD, pe de o parte, si cei mai reactionari si mai belicosi membri ai dreptei israeliene, pe de alta. (…) Partidul Social Democrat din Suedia a scris o scrisoare grupului, in care arata ca nu mai putem avea printre noi PSD-ul din Romania, daca acesta va continua sa se comporte in acelasi fel.”, a spus Gomes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.