În ţara tuturor posibilităţilor mulatrul Barack Hussein Obama a devenit cel de-al 44-lea preşedinte al SUA. Ceea ce pe timpul Preşedintelui Lincoln putea să pară doar un vis îndepărtat, la mai puţin de 150 de ani de atunci s-a împlinit. Obama este primul Preşedinte de culoare al SUA. El este protestant, fiu al unei americance din Kansas şi al unui kenyan, iar la cei 47 de ani pe care-i are, Obama – devansat doar de John F. Kennedy – este unul dintre cei mai tineri Preşedinţi ai SUA. Noul locatar de la Casa Albă preia însă o Americă aflată într-o gravă criză economică, dar şi într-o criză de credibilitate şi contestare internaţională.

 
Obama a câştigat cu 349 faţă de cele 147 de voturi acordate republicanului McCain. Mulţi analişti politici apreciază că Obama era necesar pentru schimbările radicale preconizate pentru SUA. Ţara se confruntă în momentul de faţă cu o lipsă de credibilitate fără precedent. Războaiele din Irak şi Afganistan i-au deteriorat serios imaginea. Votanţii lui Obama consideră că acesta, sfătuit corect de Vicepreşedintele Joe Biden, a cărui experienţă internaţională este incontestabilă, ar putea să redea SUA calitatea de lider moral al lumii. Preşedinţia lui George Bush a fost un dezastru, care a purtat o politică ce aparţinea mai mult epocii războiului rece decât mileniului trei.
Elegant, McCain şi-a recunsocut înfrângerea
Perdantul John McCain, senator de Arizona, l-a felicitat pe Barack Obama pentru rezultatul obţinut în alegerile prezindenţiale din 4 noiembrie. Recunoscându-şi înfrângerea McCain a declarat: “Îl felicit pentru perseverenţă şi îi invit pe cei care m-au susţinut să îl ajute pe proaspătul preşedinte să restaureze prosperitatea şi să lase o ţară mai bună pentru nepoţii noştri. E eşecul meu, nu al vostru…”
 
În acelaşi timp, McCain  le-a mulţumit şi alegătorilor săi: “Sunt recunoscător pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Mi-aş fi dorit să se fi întâmplat altfel. E normal să ne simţim dezamăgiţi, dar de mâine, trebuie să lucrăm împreună. Într-o competeţie atât de lungă şi dificilă precum campania aceasta, succesul său îmi impune respect pentru capacitatea sa şi pentru perseverenţă. Acestea sunt alegeri istorice şi recunosc semnificaţia specială pe care o au pentru afro-americani”. George Bush, Preşedintele american în exerciţiu, i-a telefonat democratului Barack Obama felicitându-l pentru victoria obţinută în alegerile prezidenţiale, a anunţat Dana Perino, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. La rândul său, imediat după anunţarea rezultatelor parţiale care-l indicau drept câştigător, Obama a declarat: “Am avut de aşteptat mult timp, dar în această seară, schimbarea a venit în America…Dacă mai e cineva care se îndoieşte că America este locul unde totul este posibil, care se întreabă dacă aspiraţiile părinţilor fondatori ai acestei ţări sunt încă vii în vremurile noastre, care încă pun sub semnul întrebării puterea democraţiei, aceasta seară este răspunsul către ei”,
“Greaua moştenire” e valabilă şi la americani
Pentru viitorul locatar de la Casa Albă, sarcinile care-i vor reveni din ianuarie 2009, moment în care va prelua oficial funcţia de Preşedinte al SUA, nu sunt deloc uşoare. De altfel, chiar Obama a recunoscut acest fapt.  În discursul său, susţinut la Denver, Obama declara: “Guvernul nu ne poate soluţiona toate problemele. Ar trebui, în schimb, să facă ceea ce nu putem noi înşine: să ne ferească de rele şi să asigure fiecărui copil o educaţie decentă; să ne asigure o apă curată; să investească în şcoli noi şi drumuri noi, în cercetare şi noi tehnologii”. Obama doreşte să schimbe şi actualul sistem de taxe şi impozite, fapt pe care l-a declarat public. Beneficiarii trebuie să fie americanii obişnuiţi al căror nivel de viaţă a scăzut constant, iar  opţiunile de viitor ale copiilor lor au devenit din ce în ce mai reduse.
 
Potrivit strategiei lui Obama, americanii bogaţi, care au beneficiat de numeroase reduceri de taxe în timpul Administraţiei Bush, vor fi trebui să plătească ceva mai mult. Obama a fost unul dintre oponenţii războiului din Irak şi a prezentat în timpul campaniei electorale un plan diplomatic de retragere a forţelor americane. El a atenţionat corect că până Pentagonul va începe retragerea, nu vor fi destul de multe trupe pentru a-i înfrânge pe talibani şi al-Qaida din Afganistan. Toţi analiştii economici sunt de acord că sarcina viitoarei Administraţii democrate este una foarte dificilă, având în vedere că economia americană este deja în recesiune, iar războiul din Irak “înghite” extrem de mulţi bani publici. Practic, cel mai important lucru pe care îl aşteaptă în viitorul apropiat cetăţenii americani de la echipa lui Obama este o politică care să stopeze pierderea continuă a locurilor de muncă din economia SUA.
Nicolae BALINT
nicolae_balint@yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.