Agentia Nationala de Integritate (ANI) va amenda începând cu aceasta saptamâna toti functionarii publici care nu si-au actualizat declaratiile de avere. La nivelul judetului Bistrita-Nasaud cele mai multe amenzi se vor împarti în rândul cadrelor medicale cu functii de conducere, care unele din nestiinta, altele din nepasare, nu si-au mai actualizat declaratiile de avere din anul 2006. Unul dintre cei care va fi cu siguranta amendat de inspectorii ANI este chiar Mircea Gelu Buta, managerul Spitalului Judetean Bistrita-Nasaud.

Toti medicii care detin functii de conducere în spitalele din judetul Bistrita-Nasaud vor fi amendati începând cu aceasta saptamâna de inspectorii Agentiei Nationale de Integritate, deoarece, conform informatiilor emise de Autoritatea de Sanatate Publica Bistrita-Nasaud, nici unul nu si-a mai actualizat declaratia de avere de doi ani. Lipsa declaratiei de avere contravine Legii nr. 115/1996 privind declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici si a unor persoane cu functii de conducere si conform modificailor facute în cadrul Ordonantei de Urgenta Nr. 14 din 3 martie 2005.

Managerii de spitale, directorii, dar si membrii în consiliul consultativ au obligatia de a depune pâna la data de 15 iunie a fiecarui an declaratia de avere actualizata pentru precedentul an fiscal. Amenzile riscate de acestia sunt cuprinse între 100-500 de lei.

Buta si codasii sai

Managerul Spitalului Judetean Bistrita Nasaud, Mircea Gelu Buta, se numara printre codasii pasibili de amenda. Acesta nu si-a mai actualizat declaratia de avere de la sfârsitul anului 2006. Averea conferentiarului era destul de mare în anul 2005, aceasta cuprinzând 1,16 hectare de teren agricol în Bistrita, sapte hectare la Sieu-Magherus si 675 de metri patrati de teren la Colibita. Averea doctorului s-a marit, conform ultimei declaratii de avere, cu o casa de 400 de metri patrati în municipiul Bistrita. Managerul care are mai multe carti pe rafturile din librarii, da dovada de lipsa unor notiuni uzuale de limbi strane, fapt ce reiese chiar din declaratia sa de avere, unde a trecut achizitionarea unui autoturism în sistem de „lising”. Contactat telefonic managerul Spitalului Judetean nu a dorit sa comenteze lipsa declaratiei sale de avere si a trântit mitocaneste telefonul în nas reporterului Gazeta de Bistrita. Considerându-l, probabil, un exemplu demn de urmat colegii din cadrul conducerii aceleasi institutii nu si-au actualizat nici ei declaratiile de avere. Astfel cei cinci directori aflati în subordinea lui Buta, cât si medicul sef si cei doi membrii în consiliul consultativ, devin sanctionabili de inspectorii ANI.

Alte spitale, aceeasi situatie

Nepasarea sau nestiinta de care dau dovada medicii cu functii de conducere din întreg judetul sunt de a dreptul îngrijoratoare. Din pacate cazul lipsei declaratiilor de avere ale functionarilor din Spitalul Judetean nu este singular. Nu este nici macar o unitate sanitara în tot judetul a carei conducere sa nu fie pe lânga lege. Managerul interimar al Spitalului Orasenesc Nasaud, Elena Seredesniuc, nu si-a mai actualizat declaratia de avere tot din anul 2006 când detinea functia de director financiar contabil. Acum, la aproximativ doua luni de la interimat, ea are scuza perfecta „eu sunt personal contractual”. Felicitarile noastre!

Aceeasi situatie si la Spitalul Orasenesc Beclean. Declaratiile de avere ale sefilor nu sunt actualizate tot din anul 2006. Scuze se gasesc destul de repede si aici. Contactat telefonic, directorul medical Mirela Jurj, sustine ca si-a depus declaratia, însa nu stie motivul pentru care nu este afisata „Am depus-o. Normal ca am actualizat-o. Nu îmi pot explica care este motivul lipsei ei”.

La preventoriul TBC din Ilisua conducerea a uitat si ea de mult de obligatiile legale vis-a-vis de actualizarea declaratiilor de avere. Atât managerul Magda Lucian Teodor, cât si directorul financiar si cei doi membrii în consiliul consultativ au ramas în urma cu doi ani cu declararea averii.

Probabil în zonele rurale ale judetului ajung mai greu informatiile, altfel ramâne inexplicabil motivul pentru care nici medicii cu functii de conducere de la Centrul de Sanatate Teaca nu si-au mai revizuit declaratiile de avere de doi ani. Cu siguranta acestia nici macar nu cunosc legea ANI, dar nici faptul ca neactualizarea declaratiei de avere este o încalcare a legii pentru care pot fi sanctionati.

Peste 200.000 de „întârziati”

Presedintele Agentiei Nationale de Integritate, Catalin Macovei, a anuntat în cursul saptamânii trecute ca, din totalul de 300.000 de declaratii de avere ce trebuiau depuse pâna la data de 15 iunie a.c., lipsesc aproximativ 200.000. Persoanele care au încalcat legea urmeaza sa fie amendate, probabil cu aplicarea cuantumului maxim de 500 de lei. Toti inspectorii de integritate au si calitatea de agenti constatatori, având dreptul de a aplica amenzi. Agentia Nationala de Integritate investigheaza, în prezent, averile a 90 de persoane, primele rezultate fiind asteptate în circa doua luni, când în instanta ar trebui sa ajunga primele dosare instrumentate de inspectorii institutiei. Ca si functii publice, cele 90 de persoane verificate provin din urmatoarele zone: un prefect; un presedinte de consiliu judetean; 17 parlamentari; 14 primari si viceprimari; 15 consilieri; trei magistrati; trei medici; sase rectori; opt directori de la diferite institutii de stat; 15 politisti; trei inspectori scolari si 20 functionari publici.

Agentia Nationala de Integritate pare pusa serios pe treaba, ramânând de vazut dupa un control temeinic, câti dintre functionarii publici din judetul Bistrita-Nasaud au averile “curate”. Dupa controalele inspectorilor ANI cu siguranta codasii declaratiilor de avere vor ramâne cu un gust amar dupa ce vor avea de platit amenzi pentru încalcarea legii, asta în cazul în care inspectorii nu vor descoperi neconcordante între averea declarata si cea reala. Atunci “gustul” va fi dat de filele unui de dosar penal.

Iulia Balazs

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.