Forțele de ordine din Bistrița-Năsăud continuă verificările cu privire la respectarea măsurilor de distanțare socială și a purtării măștii de protecție! În ultimele 24 de ore au aplicat 14 amenzi, în valoare totală de aproximativ 7.000 lei, și 10 avertismente scrise.

Zilnic, forțele de ordine desfășoară acțiuni în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, gări și autogări, mijloace de transport în comun sau în regim taxi pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirea și limitarea răspândirii Coronavirusului, transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud raportează că, la acțiunile punctuale organizate ieri, 21 iulie, au participat 27 de polițiști și polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protecția Consumatorului.
Echipele mixte de control au verificat 58 de localuri publice, restaurante, terase, au efectuat verificări în 28 de mijloace de transport în comun, precum și în parcuri și spații de joacă pentru copii din județ. Totodată, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost legitimate 95 de persoane și oprite pentru control aproximativ 50 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 4.300 de lei.

De asemenea, jandarmii au verificat în total 24 de locații, fiind aplicate 18 sancțiuni, astfel: 8 amenzi în valoare de 2.700 de lei și 10 avertismente scrise, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv constituirea unui grup pietonal cu mai mult de 6 persoane. Alături de jandarmii bistrițeni în aceste zile se află și studenții din anul II – la Academia de Poliție „Al. Ioan Cuza” București, care efectuează în această perioadă stagiul de practică. Aceștia vor fi prezenți la Bistrița până în data de 14 august 2020, timp în care vor participa zilnic la misiuni .

Constant, în acțiunile desfășurate, reprezentanții forțelor de ordine atrag atenția cetățenilor asupra importanței purtării în mod corect a măștii de protecție și a respectării regulilor privind distanțarea socială.
Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de protecție individuală și de distanțare socială„, mai subliniază Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.