Polițiștii și jandarmii din Bistrița-Năsăud au aplicat în ultimele 24 de ore peste 100 de amenzi pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, în valoare de aproape 240.000 lei. Totodată, oamenii legii au continuat verificările celor care se află în izolare la domiciliu. 

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi în activităţi specifice 202 poliţişti, 95 de jandarmi și 37 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.

Polițiștii au efectuat 1.311 verificări la persoane aflate în izolare la domiciliu, în 816 locații, iar cu ocazia controalelor nu au fost constatate nereguli.

De asemenea, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 89 de sancțiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 210.000 de lei.

Jandarmii au verificat 318 persoane, aflate în 130 de locații, din 49 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 27.000 de lei. 

Forțele de ordine continuă misiunile de pază și protecție la centrele de carantinare, acțiunile specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.
Pe parcursul misiunilor preventive și de informare desfășurate, la sfârșit de săptămână sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

Polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi „Gelu Voievod”, reprezentanți ai Poliţiilor locale și militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN” continuă activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

1 COMENTARIU

  1. Va rugam frumos… dati-ne cateva exemple de motive pentru care oamenii au fost amendati … sa stim sa nu cadem si noi in aceasta ” abatere ” pe care sistemul o considera inoportuna si/sau NEurgenta .
    A aparut o MARE MAGARIE si anume instituirea conditiei obligatorii CA SA POATA CINEVA CONTESTA AMENDA, sa plateasca mai intai jumatate din amenda aplicata ( nu din minimul prevazut de lege cum este normal si firesc in conditii normale , ci din amenda stabilita de agentul constatator ) si abia daca Instanta de Judecata anuleaza p.v. abia atunci , ( tot la cerere ) sa li se restituie banii dati . ADICA LA SFANTUL ASTEAPTA … ( ca daca nu platesti, nu ai dreptul la 1/2 din amenda stabilita si nu indeplinesti conditia de a putea promova o astfel de contestatie in instantza ) . V-ati prins ce cu.rve.ste este facuta aceasta ” conditie ” !
    Asta iara-i o smecherie facuta de liberali, ptr ca efectiv au ramas fara bani la buget… si trebuie asigurat acest salariu ” de avarie ” celor care nu sunt lasati sa mearga la munca fiind o stare de necesitate proventiva de altfel …
    De aceia, va rugam dati-ne cateva exemple de fapte pentru care s-au aplicat aceste amenzi, ca prea avem impresia ca unii ” agenti de politie sau jandarmerie ” le-au aplicat abuziv si total NEOMENESTE in raport cu necesitatile si nevoile oamenilor .
    NU CREDEM CA TOTI ACESTIA NU PRICEP PERICOLUL SI EFECTIV S-AU PLIMBAT ASA… TELELEI SI AIUREA , BLOCAND ORI IMPIEDECAND MASURILE INSITUITE DE CARANTINARE ORI PREVENTIE SOCIALA GENERALA …
    Am vazut la TV cum un na.ta.rau de agent de politie locala ( sa ma iertati dar asa a fost perceputa aceasta interventie de acolo ) , a dat 40 de milioane de lei unei amarate de femei, care era in fata blocului ei sa-si plimbe catzelul si biata femeie l-a rugat in genunchi sa n-o amendeze… ca-i saraca si vai de capul ei … in loc s-o fi ” mustrat ” sa plece acasa imediat ( ori sa-i fi pus un ” avertisment ” ca si aia-i o masura legala ) si cu asta basta, ptr ca efectiv nu era nici un pericol in zona unde biata femeie era singura… doar ea si cainele … si maiales ca scrie in Ordonantzele date ca este un motiv sa iasa din casa justificat … ( cel putin asa s-a vazut la TV )
    Ati vazut tot la TV cum se comporta omeneste politia din Anglia de exemplu, unde si acolo unii oameni ori n-au inteles pericolul, ori efectiv s-au saturat de stat acasa .
    Este usor sa dai cu PARUL in cineva si sa-l nenorocesti, dupa ce ca oricum nu are serviciu si daca-l are ia minimul pe economie… dar sunt unii ” HAGENTI MANDINKA ” ce vor ei sa puna coada la prune si cred ei ca o sa li se „latzeasca ” galoanele de pe umeri… daca sunt abuzivi si se comporta ca atare .
    Mai bine PARUL, BOTA SI SCORBACIUL CU BUBE … sau ” botele de bambus ” ca la indineii asiatici… ( glumesc … ) decat sa iei banii de la gura copiilor ( care oricum nu-i are , ori sunt insuficienti sa poata trai ) .
    Asadar asteptam exemple… concrete … ptr ce anume s-au dat amenzile , unde si cui anume ( fara nume ca nu ne intereseaza ) .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.