Daniel B. a fost oprit în trafic şi amendat pe nedrept de către Sorin Man, poliţist în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Bistriţa. Daniel a fost oprit în trafic cu flash-uri de lumini de către poliţistul îmbrăcat în civil, aflat la volanul unei maşini de poliţie fără însemnele distinctive. Poliţistul a acţionat pe lângă lege, el fiind obligat să poarte uniforma în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Totuşi, agentul Man l-a amendat pe tânăr, deşi în zona în care făcuse o depăşire, aceasta este permisă, drumul fiind marcat cu linie întreruptă.

În data de 12.10.2008 Daniel B., împreună cu prietenul său Marius Ş. se deplasau pe Drumul Naţional 17 dinspre Bistriţa spre Reghin. În zona cunoscută drept „Groapa Sărăţii”, în dreptul pensiunii „Mya 2”, Daniel B. a efectuat o manevră de depăşire perfect regulamentară, drumul fiind marcat cu linie întreruptă. Depăşirea a fost efectuată după câţiva zeci de metri de la indicatorul care anunţa sfârşitul zonei în care există interdicţia de a depăşi. Ajunşi la calea ferată situată înaintea intrării în localitatea Sărăţel, Daniel B. a observat că o maşină aflată în spatele său îi face insistent semne cu farurile. După trecerea căii ferate acesta a tras pe dreapta, iar imediat după el a oprit un autoturism Dacia Logan de culoare albastră. Daniel B. a crezut iniţial că este o cunoştinţă de a sa şi a coborât din autoturism. Între timp din Loganul albastru a coborât un bărbat îmbrăcat în civil, care s-a recomandat a fi agentul Sorin Man de la Poliţia Rutieră, susţinând că l-a oprit pentru că a depăşit neregulamentar în zona „Groapa Sărăţii” şi i-a cerut actele. „Din Loganul albastru, pe care nu erau însemnele poliţiei, s-a dat jos un individ îmbrăcat în civil, care s-a recomandat a fi agentul Sorin Man. Mi-a zis că am depăşit în zonă nepermisă şi mi-a cerut actele. După ce i-am dat actele m-a întrebat cum facem, iar eu i-am răspuns că nu facem nicicum, deoarece eu am depăşit regulamentar. S-a înfuriat, mi-a făcut procesul verbal şi mi-a luat permisul.” – a declarat pentru Gazeta de Bistriţa Daniel B.

Poliţistul a încălcat legea

Conform legislaţiei rutiere, poliţistul rutier trebuia să poarte uniforma dacă în acel timp îşi desfăşura atribuţiile de serviciu. Conform legislaţiei, poliţistul rutier este ofiţerul sau agentul de poliţie specializat în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, care poartă uniforma şi accesorii distincte, specifice poliţiei rutiere. Rutieristul Sorin Man, fiind îmbrăcat în civil, la volanul unei maşini fără inscripţiile distinctive, nu avea niciun drept să îl oprească pe Daniel B., mai ales cu flash-uri de lumini. Faptul că poliţiştii de la Rutieră care nu poartă uniforma nu au dreptul să oprească participanţii la trafic în timpul mersului,este confirmat şi de către subcomisarul Ionel Pop, şeful Poliţiei Rutiere a municipiului Bistriţa. „Poliţiştii de la Serviciul Rutier care nu poartă uniforma şi nu se află într-un autoturism cu însemnele noastre distinctive nu pot opri maşinile în trafic. Omul nu are de unde să ştie că respectiva maşină se află un poliţist. În aceste condiţii, în trafic nu poate fi oprită nicio maşină, eventual după ce persoana care a fost observată că a încălcat legea este găsită staţionând, însă şi în acest caz, dacă poliţistul este îmbrăcat civil este obligat să prezinte legitimaţia.” – a declarat pentru Gazeta de Bistriţa subcomisarul Ionel Pop.

Amendă cu cântec

Agentul Sorin Man a întocmit procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 739375, în care a consemnat faptul că Daniel B. a efectuat manevra de depăşire în zona „Groapa Sărăţii”, unde acest lucru nu era permis. Daniel a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 216 lei, reţinându-i-se totodată şi permisul de conducere. În realitate în dreptul pensiunii „Mya 2” depăşirea nu este interzisă, drumul fiind marcat cu linie continuă. Există într-adevăr două indicatoare care interzic depăşirea, dar ambele sunt poziţionate la cele două capete a zonei „Groapa Sărăţii”, iar această interzicere este pe o distanţă foarte scurtă, unde vizibilitatea este redusă. La doar câţiva zeci de metri de la indicatorul „Depăşirea interzisă” stă un altul care arată sfârşitul interzicerii de a depăşi. Atât Daniel B., cât şi prietenul cu care acesta se afla în maşină, susţin că depăşirea a fost efectuată la câţiva zeci de metri după indicatorul ce anunţa sfârşitul interzicerii de a depăşi şi unde drumul era marcat cu linie întreruptă.

Judecătorul pro poliţist

Daniel B. a atacat procesul verbal în instanţă, însă judecătorul Oana Romanescu a decis că actul cu pricina a fost întocmit conform legii, dând câştig de cauză Serviciului Poliţiei Rutiere. La dosarul în cauză, Daniel B. a depus şi planşe foto din care reieşea faptul că nu a depăşit în zona în care acea manevră era interzisă. Nici declaraţia martorul Marius Ş., care arăta de asemenea că manevra a fost efectuată conform legii nu a cântărit prea mult în decizia judecătorului Romanescu. Sentinţa a fost dată în defavoarea lui Daniel B., în ciuda faptului că martorul adus de rutierişti a declarat că a fost depăşit cu totul în altă parte decât susţin poliţiştii. „Audiat în cauză, martorul asistent Marinel B., conducătorul auto depăşit de petent, arată că, într-adevăr, în zona liniei ferate aflate înainte de intrarea în localitatea Sărăţel, acolo unde drumul este prevăzut cu linie continuă, a fost depăşit de autoturismul condus de petent, la foarte scurt timp fiind oprit de organele de poliţie aflate într-un autoturism Logan albastru, fără însemne distinctive, pentru a semna un proces verbal. Arată martorul că circula cu viteză foarte mică.” – stă scris în sentinţa dată de judecătorul Oana Romanescu.
Cu alte cuvinte martorul poliţiştilor, Marinel B., care iniţial nici nu îşi mai amintea ce s-a petrecut în data de 12.10.2008 (procesul fiind judecat la sfârşitul lunii trecute), a declarat că a fost depăşit în cu total alt loc decât cel trecut în procesul verbal. Totuşi judecătorul a dat câştig de cauză rutieriştilor care l-au oprit ilegal în trafic pe Daniel B.. Tânărul a formulat recurs la hotărârea dată de judecătorul Oana Romanescu, catalogând-o drept o hotărâre de a dreptul aberantă.

Alexandra Roman

8 COMENTARII

  1. In acest caz sunt doua situatii diferite:
    1- abuzul comis de asa zisul politist;
    2- naivitatea conducatorului auto, care nu trebuia sa opreasca sau chiar daca a oprit, cand a vazut despre ce este vorba, trebuia sa plece pur si simplu mai departe fara sa-l bage in seama pe politist.
    Ce putea sa-i faca daca „il lasa cu ochii in soare”? Absolut nimic. Mai ales, daca politistul nu era in timpul serviciului si in misiune.

  2. ce fel de judecatoare e asta? se pare ca femeile din justitie nu iau in serios meseria..ma oana romanescu vagaboando vezi sa nu vin sa te tai..tampit-o ca ar fi vai de capu tau..asa imparti tu dreptatea si asa respecti legea? nemernico..te prind eu ne-am saturat de lichele ca tine

  3. ce sa mai astepti…in ziua de azi e posibil orce..pacat de uni oameni din cdru politiei romane de la bistrita sint facuti de rusine de uni plitisti care nu au ivatat bine temele de acasa…rusine sa le fiecelor care fac abuz de serviciu sa nu uite ca sint platiti din bani publici….sinu ar trebuis faca asa ceva…asa nu se iese in evidenta cu asamenea incalcari ale legi….

  4. rusine politiei rutiere, ca voi sunteti cei mai mari contravenienti si multi dintre voi nu ar trebui sa aiba nici macar permis de conducere, zilnic comiteti contraventi sa nu zic si infractiuni, cand va luati de centura, faruri si vb la telefon, dati voi exemplu si apoi amendati pe altul, mi rusine ca bani din buzunarul cetateanului se irosesc degeaba

  5. nu cunosc in tara asta magar amendat care sa laude pe cel care la servit. Intotdeauna cel care amendeaza este abuziv, de fiecare data amendatul este nevinovat. Iar presa…moare de foame, trebuie si ei sa vanda cumva foaia aia pe care n-o cumpara nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.