Jandarmii au continuat și pe parcursul sfârșitului de săptămână misiunile privind verificarea respectării prevederilor legale în vigoare pe linia prevenirii și combaterii îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2, la nivelul municipiului Bistrița și a județului Bistrița-Năsăud. La sfârșit de săptămână a fost verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală în 405 locații, fiind legitimate 2.073 persoane. Au fost aplicate în total 100 de sancțiuni, astfel: 14 amenzi în valoare de 6.000 lei și 86 de avertismente scrise. Majoritatea dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar 4 pentru nerespectarea măsurilor de liberă circulație. 

În comuna Ciceu-Giurgești în cursul zilei de duminică 7 martie, în jurul orelor 17.00, forțele de ordine aflate într-unul dintre filtre, au depistat un bărbat care intenționa să intre în localitate, cu toate că se afla în carantină la domiciliu în municipiul Bistrița ca urmare a sosirii din străinătate. Acesta nu a prezentat niciun document motivând faptul că și le-a uitat acasă și dorea să ajungă la o aniversare în localitatea Negrilești. La o primă verificare în baza de date acesta figura ca fiind în carantină la domiciliu, ca urmare bărbatul a fost sancționat de polițiști cu 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii de carantinare.

De la instituirea carantinei au fost organizate și executate misiuni de verificare a măsurilor dispuse prin organizarea de filtre formate din jandarmi și polițiști, amplasate la intrarea și ieșirea din zona menționată cât și dispozitive de control în interiorul zonei carantinate. Scopul acestor acțiuni este acela de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus și cu sprijinul cetățenilor sperăm ca la sfârșitul perioadei de două săptămâni să fie înregistrată o scădere a numărului de îmbolnăviri.

Până în prezent forțele de ordine (jandarmii și polițiștii) au aplicat în zona carantinată 33 de sancțiuni, astfel: 26 avertismente scrise și 7 amenzi în valoare totală de 11.700 de lei, fiind legitimate 5.225 persoane și 3.652 autovehicule. În zona carantinată au mai fost aplicate și alte 30 de sancțiuni în valoare totală de  13.910 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.