Bistrițeanul Alin Seserman, consultant politic, fost membru PNL până în 2016, este propus pentru a ocupa o funcție de secretar de stat în Ministerul Mediului. Propunerea vine din partea PNL Satu Mare, a fost acceptată de principiu de Seserman.  

Consultantul politic bistrițean, un apropiat al deputatului PNL de Bistrița-Năsăud Robert Sighiartău, este cel care a coordonat campaniile electorale din județe din Nord-Vest, inclusiv Satu Mare, la locale și parlamentare. Drept urmare, liberalii din Satu Mare vin acum cu propunerea ca Alin Seserman să ocupe o funcție de secretar de stat în Ministerul Mediului.

„Am fost propus de PNL Satu Mare. Am dat un acord de principiu fiindcă vreau să văd ce atribuții are poziția respectivă. Din câte știu, e vorba în principal de coordonarea Fondului de Mediu. A fost un vot în BPJ. A fost unanimitate. Am coordonat campaniile electorale din județe din Nord-Vest inclusiv Satu Mare la locale și parlamentare”, a declarat pentru Gazeta de Bistrița, Alin Seserman.

Nu la fel de deschis a fost președintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Felician Cozma, care s-a arătat supărat că o astfel de informație a ajuns la urechile presei. Contactat de Gazeta de Bistrița, liderul liberal sătmărean nu a dorit să confirme informația, dar nici s-o infirme, ba mai mult a fost foarte contrariat: „De unde aveți aceste elemente? Ați văzut asta undeva?”, a întrebat deputatul Cosma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.