Marţi, 15 septembrie, în cadrul unei întâlniri cu presa locală, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Municipale a PD-L Bistriţa, Alexandru Uiuiu a precizatfaptul că democrat-liberalii bistriţeni sunt extrem de încrezători în câştigarea unui nou mandat de către actualul preşedinte al Românie, Traian Băsescu.
 

 

Democrat-liberalii bistriţeni susţin cu înverşunarea câştigarea unui nou mandate la preşedenţie de către Traian Băsescu. În opinia lor, actualul preşedinte al României are nevoie să câştige din nou alegerile pentru a-şi manifesta funcţia în mod real. "Din punct de vedere politic, sunt mandatat să vă comunic că Traian Băsescu câştigă alegerile şi le va câştiga din partea PD-L-ului şi numai a PD-L-ului. (…). Această mobilizare a organizaţiei municipale este produsă şi de faptul că Traian Băsescu nu a avut un mandat comod, mare parte din acest mandat  a fost ocupat de disputele poltice care au mers până la suspendarea preşedintelui şi apoi la referendum, opoi relaţia foarte anevoiasă cu primul ministru de atunci, care, toate acestea nu i-au asigurat preşedintelui un climat de prestare a atribuţiilor suficient de liniştit. Acest climat de coerenţă poate să fie cel al viitorului mandat. Aşadar, opiniile exprimate din punct de vedere politic în Organizaţia Municipală, au fost  că Traian Băsescu are nevoie de un nou mandat pentru ca să îşi manifeste funcţia în adevăratul sens al cuvântului, să se poată concentra pe problematica reală, să poată avea în jur, un climat de susţinere şi de corenţă care să îi facă optimă prestanţa. Aşadar, o motivaţie suplimentară pentru un mandat coerent, pentru un mandat care probabil, va conţine şi despărţirea de PSD", a precizat Alexandru Uiuiu.

Iulia STUPINEAN     

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.