Rămas fără funcția de director executiv al Direcției de Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean, după o reorganizare, Alexandru Toniuc și-a căutat dreptatea în instanță. Judecătorii au dat dreptate Consiliului Județean, dar Toniuc nu se lasă, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj, care va avea ultimul cuvânt.

Alexandru Toniuc a rămas fără funcția de director executiv anul trecut. S-a întâmplat la doar câteva zile după o ședință de Consiliul Județean, în cadrul căreia a fost modificată organigrama și reorganizate mai multe servicii și direcții din instituție.

Ședința de Consiliu Județean a avut loc în 24 septembrie, iar două zile mai târziu, Toniuc primea dispoziția potrivit căreia era „retrogradat” și își pierdea funcția de director executiv, devenind consilier superior. Potrivit hotărârii de Consiliu Județean care a primit girul consilierilor județeni și era prezentată ca o „restructurare” a instituției pentru a tăia din costuri, Direcția Dezvoltare Durabilă, a cărei șef era Toniuc era reorganizată și practic desființată.

În locul său a apărut o altă structură numită „Serviciul Fonduri Europene, Dezvoltare, Compartimentul Tineret, Sport, Turism și Promovare”. Noul serviciu a intrat în subordinea structurii Arhitect-șef.

“Înființarea acestuia (n.r. a noului serviciu) s-a realizat, prin reorganizarea Direcției Dezvoltare Durabilă la nivel de serviciu, ca urmare a reducerii atribuțiilor direcției, prin mutarea Compartimentului implementare proiecte europene, în cadrul Direcției drumuri județene, investiții (redenumită). Serviciul fonduri europene, dezvoltare, promovare va asigura, în principal, identificarea oportunităților de finanțare și elaborarea de propuneri de proiecte eligibile pentru finanțare din fonduri rambursabile/nerambursabile, naționale sau externe, aferente portofoliului de proiecte prioritare la nivel județean, în vederea asigurării dezvoltării durabile a județului”, se arată în proiectul de hotărâre votat de consilierii județeni.

Radu Moldovan i-ar fi cerut demisia lui Toniuc

Imediat după ce și-a pierdut funcția de conducere, Alexandru Toniuc declara într-o emisiune televizată că președintele Consiliului Județean Radu Moldovan i-ar fi cerut inclusiv demisia. De vină ar fi comportamentul angajatului și declarațiile pe care acesta le face în spațiul public. S-ar fi întâmplat imediat după alegerile locale, când Radu Moldovan s-a asigurat că rămâne președintele Consiliului Județean.

Alexandru Toniuc s-a folosit de contul său de Facebook pentru a ataca destul de dur administrația social-democrată și a-și ataca propriul său șef, pe Radu Moldovan. A rămas însă în funcție, până anul trecut, când a fost retrogradat prin desființarea direcției pe care o conducea.

„La sfârșitul săptămânii, când domnul președinte (n.r. Radu Moldovan) a aflat rezultatele alegerilor, m-a invitat la dumnealui în cabinet și, fără măsurile de distanțare personală, mi-a cerut să-mi prezint demisia. Sigur că chestiunea este împotriva Codului Muncii, împotriva statutului funcționarului public și a constituției. Opiniile politice ale persoanelor nu este posibil să constituie un criteriu de apreciere a muncii lor și de restrângere a unor drepturi”, a declarat Alexandru Toniuc la o emisiune Bistrița Express.

Acesta a mai spus că unii au ca sarcină de serviciu să îl informeze pe Radu Moldovan ce postează pe pagina sa de Facebook:

„Sunt deschis, dar nu foarte deschis, în sensul că există opțiunea de a posta pentru prieteni sau pentru toată lumea, iar postările mele sunt pentru prieteni, dar se pare că nu toți prietenii de pe Facebook sunt prieteni. Între prietenii domnului președinte sunt unii care au această sarcină de serviciu și probabil l-au informaat, lucru de care, după câștigarea alegerilor la limită, pare că este mai deranjat decât înainte, când aparențele trebuiau păstrate. Erau mascate sub un zâmbet, erau mai mult rictusuri, ricoșee în cursul unui discurs despre altceva. Acum am ajuns la exprimarea în mod direct a interesului. Acum mi-a spus: Nu se -poate să-mi înjuri partidul pe Facebook și pentru asta îți cer să-ți dai demisia”, a mai spus Toniuc.

A așteptat un an să acționeze instituția în judecată

Rămas fără funcția de conducere, Toniuc a părut să se conformeze, însă doar pe moment. Un an mai târziu, la începutul lunii august, Alexandru Toniuc acționează instituția în judecată, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Cere suspendarea executării actului administrativ dispoziția nr. 255/26/10. 2020.

La puțin timp de la înregistrarea dosarului, Tribunalul Bistrița-Năsăud a venit cu o sentință în acest caz:

„Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a CJ BN invocată de pârât. Respinge, cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul TAM în contradictoriu cu pârâtul CJ BN ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Respinge cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată”.

Toniuc nu s-a oprit aici și a atacat sentința dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, astfel că lupta se mută la Curtea de Apel Cluj. Aceasta nu este singura cale de atac pe care o are Alexandru Toniuc în buzunar. În acest proces, fostul ecologist a cerut suspendarea dispoziției. Poate deschide însă un alt proces în care să ceară anularea dispoziției respective.

Deși este doar consilier superior, în declarația sa de avere completată în urmă cu câteva luni, Alexandru Toniuc a trecut la funcție: „director executiv”.

Alexandru Toniuc lucrează la Consiliul Județean din anul 2015. Atunci s-a retras din fruntea Partidului Ecologist Român și din funcția de consilier municipal, pentru a prelua funcția de director executiv la Direcția de Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean. Acesta a susținut la acea dată un concurs pentru ocuparea acestui post și a obținut cel mai mare punctaj dintre cei trei candidați care au intrat în cursă.

Potrivit declarației sale de avere, Alexandru Toniuc deține un teren agricol în extravilanul Bistriței, un apartament de 65 de metri pătrați cumpărat imediat după Revoluție și un altul achiziționat în 2003 de 59 de metri pătrați. Ambele sunt deținute împreună cu soția și sunt situate în Bistrița.

Fostul director are un depozit la BCR de 18.000 de euro, și 96.965 de lei într-un fond de investiții. Alexandru Toniuc nu are datorii, iar în declarația sa de avere nu apare nici măcar o mașină.

Anul trecut, acesta încasa lună de lună de la Consiliul Județean peste 6.000 de lei. Soția sa este profesoară de Biologie la Liceul Agricol Bistrița. Toniuc mai are 100 de acțiuni în valoare de 7.740 de lei la Societatea Radiatoare din Aluminiu.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.