Polițiștii Biroului Rutier au intervenit luni la un accident rutier, care s-a petrecut în municipiul Bistrița și s-a  soldat cu pagube materiale.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la fața locului, a fost identificat un bărbat de 51 de ani din Bistrița, iar din verificările efectuate a reieșit faptul că, în timp ce conducea un autoturism prin cartierul Unirea, a pierdut controlul direcției și intrat într-un șanț.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea detrminării alcoolemiei.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii rutieri din Bistrița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.