Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea se desfășoară în intervalul 15 iulie, ora 9:00 – 15 octombrie 2020, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor alocate acestei sesiuni.

Fondurile totale disponibile prin submăsura 6.1 pentru sesiunea din acest an sunt în valoare de 43.022.207 euro, din care 20.000.000 euro reprezintă alocarea pentru tinerii fermieri din diaspora. Precizăm că este prima dată în acest exercițiu financiar, 2014 – 2020, când există o alocare distinctă pentru tinerii fermieri din afara granițelor țării.

Pragul de calitate pentru prima etapă lunară (15 iulie – 15 august) este de 90 de puncte și scade la 85 de puncte pentru a doua etapă (16 august – 15 septembrie), iar pragul minim de depunere este de 25 de puncte, aferent perioadei 16 septembrie  – 15 octombrie 2020.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/).

Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare.

Cererile de finanțarea se realizează conform Ghidului solicitantului și a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR” în pagina dedicată submăsurii 6.1, iar depunerea documentației se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a Agenției.

Depunerea cererilor de finanțare se poate opri înainte de termenul limită (15 octombrie 2020, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii. AFIR subliniază faptul că în primele 5 zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere și sesiunea rămâne deschisă chiar dacă suma alocată a fost epuizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here