Peste 2.500 de bistriţeni au fost diagnosticaţi, în intervalul 14-20 ianuarie, cu diverse forme de afecțiuni respiratorii. Dintre aceștia, 65 dintre ei au necesitat internarea în spital, potrivit datelor publicate miercuri de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud.

Potrivit raportărilor din săptămâna 14 – 20 ianuarie, în județul Bistrița-Năsăud sunt înregistrate trei cazuri de gripă, unul la grupa de vârstă 15-49 ani şi două la grupa de vârstă 50-64 ani. Niciunul dintre bolnavi nu a necesitat spitalizarea.

În ceea ce priveşte infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare, acestea au înregistrat o creştere cu aproximativ 20% faţă de săptămâna precedentă, fiind raportate 2.250 de cazuri. Cele mai multe îmbolnăviri au fost înregistrate în grupele de vârstă 5- 14 ani și 15 -49 de ani, cu 624 de cazuri, respectiv 647. Au necesitat internarea în spital 24 de persoane, 17 fiind copii cu vârsta cuprinsă între câteva luni şi 14 ani.

Față de săptămâna precedentă a crescut cu 10% și numărul cazurilor de pneumonie. Astfel au fost înregistrate 249 de cazuri, cele mai multe îmbolnăviri fiind în grupa de vârstă 15 – 49 de ani. Dintre bolnavii cu pneumonie, 41 au necesitat spitalizare, dintre aceștia 13 fiind bebeluşi cu vârsta de până la un an, iar alţi 10 sunt copii cu vârste între 2 şi 14 ani.

În perioada 14-20 ianuarie, nu a fost raportat niciun deces cauzat de viroze respiratorii.

În vederea limitării cazurilor de îmbolnăvire, DSP Bistriţa-Năsăud a dispus luarea unor măsuri suplimentare în şcoli şi unităţi medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.