Universitatea Oradea este „dotata” cu profesori care îsi bat joc de meserie # Studentii acuza faptul ca multi dascali pretind bani pentru a fi „indulgenti” la examen. Rectorul Cornel Antal este hotarât sa „taie în carne vie”, dar are nevoie de aprobarea senatului Universitatii.

Tinerii, victime inocente ale unei politici educationale, contesta din ce în ce mai mult  modul în care se desfasoara în ziua de azi activitatea de predare si examinare în cadrul sistemului de învatamânt superior din Romania. Sistemul universitar ajunge sa fie lipsit de calitate prin lipsa de seriozitate, devotament si profesionalism al cadrelor didactice. Prin urmare, pregatirea studentilor este pusa în pericol deoarece acestia risca sa iasa de pe bancile universitatilor fara a fi capabili sa satisfaca cerintele viitorilor angajatori. Fapt care ar putea  avea efecte devastatoare la scara întregii societati….

Bani în schimbul examenului

Diferite generatii de studenti au destainuit reporterilor GAZETEI DE ORADEA  modul în care viata studenteasca a fost mai degraba îngreunata decât usurata de catre cadrele didactice. Acestea nu s-au dovedit a fi aproape de acestia prin faptul ca timp de un semestru întreg nu s-au prezentat la cursuri. Cu toate acestea, studentii aveau de înfruntat exigentele profesorilor respectivi chiar daca pe întreg parcursul cursului au fost lasati cu nenumarate semne de întrebare referitoare la materiile pe care acestia trebuiau sa le sustina. În nenumarate cazuri, tinerii au fost nevoiti sa parcurga o materie noua, necunoscuta si „straina” lor. Fara a fi asistati de supravegherea atenta a profesorilor, a sfaturilor si a explicatiilor acestora… Examenele au fost sustinute în urma unei simple lecturari a materialului obscur, cu toate ca acesta a lasat în urma goluri, lacune si multe semne de întrebare.
„S-a întâmplat ca un anumit profesor sa ne înmâneze cu aproximativ o saptamâna înainte de examen cursul sau de câteva sute de pagini, în vreme ce noi studentii, sa fim nevoiti sa îl parcurgem si sa îl lecturam singuri fara ca profesorul sa-si fi sustinut cursul si sa ni-l explice”, spune o studenta a Facultatii de Drept din Oradea, care a dorit sa isi pastreze anonimatul.  „La facultatea pe care o frecventez foarte multe examene se iau pe pile. Profesorii ne sugereaza sa le cumparam cartile pentru a putea promova examenul sau pentru a avea rezultate mai bune”,  zice  R.B   de la Facultatea de Protectia a Mediului. Studenta  si-a manifestat, de asemenea  nemultumirea deoarece pentru o simpla adeverinta care atesta statutul de student, se percepe o taxa de 20 de lei pentru obtinerea acesteia. Astfel de cazuri se întâlnesc în mod frecvent în majoritatea institutiilor de învatamânt superior din Oradea, fie de stat, fie private.
 
Rectorul de partea studentilor

 Tema  – încotro se îndreapta sistemul universitar oradean în conditiile în care profesorii sunt mai mult exigenti decat… competenti ?– propusa de GAZETA DE ORADEA, l-a facut pe Cornel Antal, noul rector al Universitatii Oradea, sa-si puna semne de întrebare în ceea ce priveste calitatea profesionala a dascalilor . Rectorul s-a dovedit  a fi constient de ceea ce se întâmpla în universitati, confirmând spusele studentilor fiind nemultumit de pasivitatatea si neseriozitatea profesorilor. „S-au efectuat controale în salile de curs începand cu 1 octombrie si într-adevar s-au gasit sali în care nu se tineau cursuri. Acei profesori au fost contactati si nu în ultimul rând atentionati, urmând ca abaterile ulterioare sa aibe consecinte mai grave. Totodata, s-a cerut o afisare a orarelor salilor de curs si o continua supraveghere a activitatii didactice la un interval de 2-3 saptamâni în speranta reglementarii acestor probleme. Cine nu scapa de acest –narav – va  primi un avertisment scris conform legii 128/97 (statutul personalului didactic), de la articolul 116, dupa care senatul format din reprezentantii tuturor facultatilor si reprezentanti ai studentilor, va lua o decizie  privind sanctionarea celor aflati la o a doua abatere”, sustine Antal. Referitor la situatia profesorilor care „încurajeaza” studentii sa cumpere cartile scrise de acestia. În privinta promovarii examenelor cu conditia achizitionarii cartilor didactice, rectorul este împotriva.  „Este ilegal sa conditionezi promovarea unui examen de achizitionarea uneia sau mai multor carti”, spune franc noul rector. „Trebuie lucrat la întarirea disciplinei care presupune instituirea unor reguli clare si sa se urmareasca respectarea acelor reglementari impuse, astfel încât mecanismele sa functioneze. În privinta viitorului sistemului universitar, nu vom putea evalua intr-un mod pertinent situatia din România decât prin intermediul racordului la sistemul universitar european. Racordul a avut loc deja în parte, deoarece va începe concurenta cu alte tari. Tot mai multi tineri straini aleg sa studieze în România, iar profesori straini vor opta pentru o catedra în România. Asistam deja la un schimb de experienta atât în rândul studentilor cât si în rândul profesorilor. Mai este însa mult de lucru pâna la implementarea unui sintem de credite transferabile prin care studentii sa poata studia oriunde în Europa, fiindu-le recunoscute studiile si creditele acumulate”, mai crede rectorul despre cum vede el sistemul universitar în România. Nu înainte de a preciza ca  doreste sa conduca Universitatea într-un climat armonios…

Antal Craciun Cornel s-a nascut în 30 decembrie 1957 în Oradea. A absolvit  Facultatea de Aeronave, Sectia Sisteme de Propulsie, Institutul Politehnic Bucuresti în anul 1982. Între anii 1989-1991 a fost inginer la Universitatea din Oradea. Din 1991, este sef colectiv cercetare „Geotermal- Proiectare” din cadrul Centrului National Geotermale, Universitatea din Oradea. În 1999, a devenit doctor în domeniul ?tiintei Ingineresti. În anul 2004, a ocupat postul de Prorector al Universitatii din Oradea pâna în anul 2007. În iulie 2007 a fost instalat rector al Universiatatii din Oradea. Este detinator al mai multor diplome si medalii de excelenta in cercetare.

Legea 128/1997 privind raspunderea disciplinara si materiala
a personalului didactic, didactic auxiliar,
a personalului de conducere, de îndrumare si de control

Art. 115. – Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum si cel de conducere, de îndrumare si de control din învatamânt raspund disciplinar pentru încalcarea îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de munca, precum si pentru încalcarea normelor de comportare care dauneaza interesului învatamântului si prestigiului institutiei.
 
Art. 116. – Sanctiunile disciplinare, care se pot aplica personalului prevazut la art. 115, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) observatie scrisa;
b) avertisment;
c) diminuarea salariului de baza, cumulat, când este cazul, cu indemnizatia de conducere, de îndrumare si de control, cu pâna la 15%, pe o perioada de 1-6 luni;
d) suspendarea, pe o perioada de pâna la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei functii didactice superioare sau pentru obtinerea gradelor didactice ori a unei functii de conducere, de îndrumare si de control;
e) destituirea din functia de conducere, de îndrumare si de control din învatamânt;
f) desfacerea disciplinara a contractului de munca.

„M-a depasit Loganul”

Noul rector al Universitatii din Oradea provine dintr-un satuc aflat la o „aruncatura de bat” de Oradea. Acesta sustine ca nu este un om înstarit, marturisind ca nu detine nicio vila, ci doar o simpla casa din care jumatate îi apartine lui si jumatate evident sotiei sale. Este proprietarul unui autoturism marca Audi pentru care a facut si un împrumut la banca. Nu detine alte firme, nu are alte activitati. Totodata,  nu se considera un vitezoman si nu considera ca are o masina „super bengoasa” spunând cu zambetul pe buze ca: „M- a depasit si un Logan”. Incredibil, dar adevarat!

Aura Bolojan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.