Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, miercuri, de ICCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD, informează Mediafax.

 

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis în parte recursurile făcute de Adrian Năstase şi ceilalţi inculpaţi din dosarul "Trofeul calităţii".

Astfel, potrivit Mediafax, instanţa a casat sentinţa din ianuarie prin care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi, în rejudecare, a schimbat încadrarea juridică a faptei de care este acuzat, respectiv a înlăturat forma continuată a infracţiunii.

Pentru noua infracţiune reţinută în cazul lui Năstase, judecătorii au hotărât ca fostul premier să fie condamnat tot la doi ani de închisoare cu executare, mai scrie sursa citată.
Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la şase de închisoare cu executare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi după ispăşirea pedepsei.
Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.
Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, Marina Ioana Popovici a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, iar soţul acesteia, Bogdan Popovici, va executa şase ani de închisoare.
Potrivit Mediafax, completul de cinci judecători a menţinut celelalte dispoziţii dispuse de instanţa de fond care a judecat dosarul "Trofeul calităţii".

Decizia în dosarul Trofeul Calităţii este definitivă şi urmează să fie pusă în executare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.