ADHD, o problemă majoră pentru cei mici

34

Deficitul de atenţie şi hiperactivitate este o tulburare de dezvoltare caracterizată prin impulsivitate, hiperactivitate şi inatenţie. ADHD este o problemă complexă care se manifestă acasă, la şcoală, în grupul de prieteni. Tulburarea este regăsită la copiii de vârstă şcolară în procent de 3-7%, cu probabilitate de trei ori mai mare la băieţi comparativ cu fetele. La băieţi se manifestă mai ales prin hiperactivitate şi impulsivitate, pe când la fete simptomul cel mai frecvent e inatenţia. ADHD are caracter ereditar dar şi de mediu, persistă şi în adolescenţă şi în viaţa adultă. 

 
Simptomele se împart în două categorii principale: inatenţie şi hiperactivitate-impulsivitate, prezente de obicei înainte de şapte ani şi numai dacă persistă cel puţin şase luni la un nivel neobişnuit pentru vârsta lui.
Cel mai frecvent se identifică ADHD când copilul merge la şcoală, iar sarcinile şcolare sunt percepute ca fiind extrem de dificile pentru el, copilul nefăcând faţă cerinţelor şcolare şi având probleme de integrare la clasă, dificultăţi de învăţare, probleme de integrare socială, tulburări de conduită de tip opoziţionist, depresie,etc.
Este important de ştiut că diagnosticul de ADHD poate fi pus doar de un specialist, de un psihiatru. Se pot oferi o serie de informaţii relevante despre comportamentul copilului de către părinţii acestuia, de către învăţătoare şi de către medicul de familie.
Pentru ca aceste informaţii să fie utile diagnosticului şi apoi tratamentului este bine ca informaţiile să aibă la bază observaţii multiple, nu doar singulare ale comportamentului copilului, să nu fie influenţate de factori externi cum ar fi: situaţia familială a copilului, să nu fie datorate unor evenimente stresante sau de abilităţile sale de relaţionare.
Este important ca monitorizarea şi urmărirea comportamentilui să se facă la discipline diferite şi de mai multe ori pentru a surprinde o stabilitate a acestuia.

Cauza precisă a ADHD rămâne nedeterminată, incertitudinea lăsând loc speculaţiilor. Numeroase opinii, nedocumentate ştiinţific că părinţii sunt responsabili pentru comportamentul nepotrivit al copilului lor s-au adeverit ca nefondate.

Cele mai frecvente percepţii greşite de altfel cu privire la cauzele ADHD şi nedocumentate ştiinţific sunt: alimentaţia, atitudinea deficitară a părinţilor, urmărirea excesivă a emisiunilor la TV sau preocuparea excesivă faţă de jocurile video, hormonii.
În viitorul apropiat, Ministerul Sănătăţii Publice prin Directiva Consiliului CE va obliga producătorii să inscripţioneze pe ambalajul produselor alimentare, în vederea atenţionării, efectele aditivilor conţinuţi asupra organismului.
Posibilele efecte pe termen lung ale ADHD, dacă nu este diagnosticată tulburarea, pot avea consecinţe grave care pot include performanţe reduse la şcoală, depresie, probleme relaţionale care pot afecta toate aspectele vieţii unui copil, impactul fiind puternic şi asupra fraţilor şi părinţilor adesea cauza apariţiei problemelor în familie.
Copilul afectat de ADHD poate fi la fel de inteligent, creativ şi iubitor ca şi ceilalţi, dar nediagnosticat la timp se va confrunta cu multe probleme acasă şi în societate, va fi perceput ca diferit de ceilalţi copii, se va izola de grup, îşi poate pierde prietenii şi cu timpul nu va mai avea încredere în el însuşi, iar rezultatele şcolare se vor înrăutăţi.
Manifestările ADHD sunt diferite în funcţie de perioada de dezvoltare a copilului, acestea variind de la slabă concentrare, nivel ridicat de agresivitate şi impulsivitate la copilul preşcolar, până la o percepţie distorsionată a sinelui şi apariţia unor comportamente antisociale şi agresive la adolescent.
Rolul esenţial în viaţa copilului este al părintelui, care este persoana cea mai în măsură să identifice simtomele ADHD şi să lupte alături de copil împotriva acestei tuburări cu mult tact înţelegere şi dragoste.
Odată informat şi cu sprijinul medicului specialist prin tratament corect şi adecvat se poate îmbunătăţi semnificativ viaţa socială, scolară şi familială acopilului cu ADHD.
La nivel de Inspectorat Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud există cabinet de psihopedagogie şcolară cu personal de specialitate care să ofere consultanţă şi sprijinul necesar atât cadrelor didactice interesate cât şi elevilor şi părinţilor acestora.
Conform celor spuse de Ioan Orban, şeful Centrului Judeţean de consiliere psihopedagogică, se lucrează la clase cu învăţător de sprijin şi profesor itinerant, pregătit special.
Rezultatele apar relativ târziu, dar odată motivat copilul şi în funcţie de tactul învăţătoarei care trebuie să profite de momentele bune în care se află acesta se obţin calificative bune.
De asemenea evaluarea copilului este de două feluri normativă (de programă) şi formativă (de performanţă) care trebuie avută în vedere, precizează Ioan Orban.
Liceele, şcolile generale, câteva grupuri şcolare, grădiniţele din centrele importante din judeţ au de asemenea cabinet de consiliere psihologică la care se poate apela.
Învăţarea de către părinţi a unor metode eficiente de stabilire a regulilor de comunicare cu copilul, utilizarea unor sisteme de recompensă pentru a întări comportamentele adecvate, conlucrarea cu dascălul prin modificări la nivelul clasei pentru obţinerea unui mediu motivant duc la depăşirea dificultăţilor cu privire la ADHD.
De reţinut că trebuie să se lucreze în echipă, părinte- învăţător, medic de familie- psiholog şcolar, medic psihiatru- psihoterapeut şi o bună comunicare.
Ne străduim din răsputeri să-i îndrumăm pe copii dar se pare că-i certăm tot timpul pentru ceva. Întrebarea este dacă le clădim încredere de sine s-au le-o distrugem? Este nevoie de echilibru şi acesta se căştigă în timp aşa cum se învaţă şi mersul.

Simptome de inatenţie

Uită ce are de făcut.
Face greşeli din neatentie.
Nu pare să asculte când i se vorbeşte direct.
Nu termină ceea ce a început.
Nu se poate concentra pentru mult timp.
Lucrează dezordonat şi superficial.
Îşi părăseşte locul în timpul orei.
Se lasă uşor distras.
Este uituc in activităţile zilnice.

Simptome de hiperactivitate

Adeseori se agită sau se foieşte.
Îşi părăseşte des locul în situaţii când ar trebui să stea.
Are dificultăţi în a se juca în linişte.
Este deseori pe picior de plecare.
Adesea vorbeşte excesiv.

Simptome de impulsivitate

Se grăbeşte să răspundă înainte ca întrebările să fie încheiate.
Are dificulăţi în a-şi aştepta rândul.
Îi întrerupe des pe ceilalţi.

 
Geta Bugnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here