Un tânăr din localitatea Pinticu a ajuns după gratii, chiar dacă a încercat să se ascundă de brațul lung al legii. Acesta, alături de alți bărbați, se pare tot din județul Bistrița-Năsăud, au comis, luna trecută, infracțiuni pe raza județului vecin, Cluj.

 

După ce a fost acuzat de violare de domiciliu și lipsire de libertate, Codruț Ciurar, un tânăr din localitatea Pinticu, a fost dus, luna trecută, în fața instanței  de la Judecătoria Gherla cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, alături de alți doi bărbați – Sever Lăcătuș și Toader Ciurar. Infracțiunile au fost comise pe raza județului Cluj. Se pare însă că măsura preventivă a fost judecată în lipsa a doi dintre inculpați, respectiv Toader Ciurar și Codruț Ciurar. Acesta din urmă a fost depistat însă zilele trecute, după ce a fost dat în urmărire națională.

Luni, polițiștii de la investigații criminale din cadul IPJ Bistrița-Năsăud l-au depistat pe Ciurar chiar în comuna de domiciliu.

Pe numele celui în cauză,  la data de 12 noiembrie a.c., Judecătoria Gherla a emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lipsire de libertate în mod ilegal„, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

Tânărul în cauză a fost predat organelor judiciare competente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.