La data de 8 noiembrie, poliţiştii au fost sesizaţi, că pe raza municipiului Bistriţa a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate două autovehicule.
Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Bistriţa, care conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, într-o intersecţie cu sens giratoriu nu a acordat prioritate de trecere şi a fost colizionat de un autovehicul, condus de către o bistriţeancă, de 20 de ani, care circula regulamentar în sensul giratoriu.
În urma impactului cele două autovehicule au fost proiectate pe scuarul verde ce desparte cele două sensuri de mers, iar cei doi conducători auto precum şi o tânără, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Şieuţ, pasageră în autovehiculul condus de bistriţeancă, au suferit leziuni corporale care au necesitat transportarea acestora la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii Biroului Rutier efectuează în continuare cercetări faţă de bărbatul, în vârstă de 37 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „Vătămare corporală din culpă” şi „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.