La intersecția cu o stradă secundară de pe raza localității Teaca, s-a produs, luni dimineașa, un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită.

Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN 15A, la intersecția cu o stradă secundară de pe raza localității Teaca, după ce un șofer din Reghin a efectuat o depășire a unui autovehicul care circula în fața sa. Șoferul autovehiculului depășit nu a fost însă suficient de atent când a efectuat un viraj și a fost acroșat de autovehiculul condus de bărbatul din Reghin.

Un bărbat de 60 de ani, din Reghin, care conducea o autoutilitară pe direcția Bistrița – Reghin, angajat regulamentar într-o depășire, a acroșat un alt autovehicul care circula pe aceeași direcție de mers și care nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj spre stânga„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cele două autovehicule se aflau doar șoferii.

În urma accidentului, șoferul celui de-al doilea autovehicul, un bărbat de 43 de ani, din Urmeniș, a fost rănit ușor.

La locul accidentului a fost alocat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Echipajul a găsit la fața locului două autovehicule colizionate. Din cele două persoane implicate în accident doar una are nevoie de asistență medicală. Prezintă contuzii și plăgi minore, ce nu pun viața în pericol„, a precizat dr. Annabella Muzsi, managerul SAJ Bistrița-Năsăud.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru investigații suplimentare.

Conducătorul auto din Reghin a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celălalt șofer urmează a fi testat.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, de către Serviciul Rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.