O femeie de aproximativ 50 de ani și-a pierdut viața, marți, în localitatea Ilva Mare, după ce a fost lovită de o mașină. 

Echipaje SMURD de terapie intensivă mobilă și de prim ajutor au intervenit, marți, în localitatea Ilva Mare unde un pieton a fost accidentat de o mașină. 

Echipajul de prim ajutor  SMURD a găsit la locul accidentului o femeie inconștientă, în stop cardiorespirator. A fost început imediat protocolul de resuscitare.

„Din păcate, organismul femeii în vârstă de 50 de ani nu a răspuns manevrelor protocolului de resuscitare. Decesul a fost declarat la locul accidentului”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.

„Conform primelor date, pe drumul județean 172D, în localitatea Ilva Mare, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din localitatea Șanț, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Lunca Ilvei- Măgura Ilvei, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 50 de ani, din Ilva Mare, care ar fi încercat să traverseze strada”, a declarat CRina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.