Un bărbat și-a pierdut viața, în cursul zilei de miercuri, pe o șosea din județul Constanța, între localitățile Comana – Amzacea, după ce autoturismul său s-a ciocnit frontal Cu un TIR condus de un cetățean bulgar. În urma coliziunii, autoturismul a ajuns un morman de fiare, iar șoferul acestuia a fost practic sfârtecat. Șoferul autotrenului a scăpat cu răni ușoare.

La fața locului, au ajuns echipaje medicale, polițiștii Serviciului Rutier și o autospecială cu modul de descarcerare de la Garda Chirnogeni a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.

Impactul frontal a avut loc miercuri, la ora 11.50, când un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unui autoturism, pe DN 38, dinspre Comana către Amzacea, a pătruns pe contrasens la kilometrul 27+300m, unde s-a ciocnit frontal cu un ansamblu de vehicule, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 51 ani.

În urma impactului deosebit de violent, șoferul autotursmului a murit, fiind practic sfârtecat, iar din mașina sa nu a mai rămas decât un morman de fiare. Șoferul ansamblului de vehicule a fost rănit ușor, conform libertatea.ro.

Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili exact condițiile în care s-a produs evenimentul.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.