Un accident rutier a avut loc  în această seară, în localitatea Căianu Mic  din județul Bistrița-Năsăud, un autoturism răsturnându-se în afara părții carosabile răsturnându-se în afara carosabilului. Accidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool. Două persoane au fost au fost rănite și transportate la spital, una dintre acestea fiind chiar șoferul.

În urmă cu aproximativ o oră, în localitatea Căianu Mic a avut loc un accident rutier. Un bărbat în vârstă de 50 de ani a pierdut controlul autoturismului într-o curbă, mașina părăsind partea carosabilă, după care s-a răsturnat. În urma accidentului, atât șoferul, cât și un pasager au fost răniți, acetsa din urmă siferind se pare un traumatism toracic. Victimele au fost asistate de un echipaj de prim-ajuroe SMURD și de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, șoferul se afla sub influența alcoolului, astfel că acesta s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, dar și pentru vătămare corporală din culpă.

Un bărbat, de 50 ani, din Cristestii Ciceului, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de deplasare Uriu – Spermezeu, pe fondul consumului de alcool, într-o curbă a pierdut controlul acestuia, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se ulterior. Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea soferului și a unui pasager de 24 ani. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de aproximativ 0,6 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În continuare se efectueaza cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcooolului„, a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.