O femeie din Viile Tecii a ajuns, miercuri, la spital, după ce a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat din Maramureș, pe DN 15A, în localitatea Teaca. 

La locul accidentului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj SAJ și SVSU Teaca.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în urma accidentului au fost transportate la spital două persoane: femeie în vârstă de 35 de ani (implicată în accident) cu traumatism toraco abdominal, respectiv femeie in vârstă de 59 de ani  (aflată la locul accidentului în momentul producerii acestuia) cu atac de panică.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit și ei la accidentul rutier din Teaca.
„Un autoturism condus de o femeie de 35 de ani din Viile Tecii, a pătruns pe Drumul Național 15A, de pe o stradă comunală, fiind accidentată de un autotren care se deplasa regulamentar pe Drumul Național 15A, condus de un bărbat de 37 de ani din județul Maramureș. În urma coliziunii rezultând rănirea șoferiței. 
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, femeia fiind transportată la spital, urmând a fi testată cu aparatul etilotest”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
În cauză polițiștii Serviciului Rutier au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă urma să stabilească cu exactitate toate aspectele producerii evenimentului rutier.


Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.