Un bărbat din localitatea Șieu Măgheruș a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier în municipiul Bistrița, în timp ce se afla la volanul unui autoturism. Un alt șofer nu i-a acordat prioritate astfel că cele două autoturisme au intrat în coliziune.

Un accident rutier a avut loc într-o intersecție din Bistrița, în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre șoferi fiind rănit și transportat la spital. La locul accidentului a intervenit un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud.

La accidentul de pe str. Libertății, echipajul B2 al SAJ a găsit două victime, dintre care una a refuzat transportul la spital, iar cealaltă a fost preluată, stabilizată și transportată la UPU Bistrița cu un traumatism toracic. Ambele victime erau șoferii masinilor implicate în accident„, au transmis reprezentanții SAJ Bistrița-Năsăud.

Șoferul care a refuzat transportul la spital, un tânăr de 26 de ani, este cel care a cauzat accidentul.

„În urma primelor verificări efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism care circula pe strada Simpozionului, un tânăr de 26 de ani, din Bistrița, ajuns în intersecția cu strada Libertății, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism care circula regulamentar și a intrat în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, șoferul celui de-al doilea autoturism, un bărbat de 38 de ani, din Șieu Măgheruș, a fost rănit și transportat la spital„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că  niciunul dintre șoferii implicați nu a consumat alcool.

Continuă cercetările în acest caz polițiștii Biroului Rutier Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.