
Patru persoane au ajuns marți noaptea la spital, una fiind în stare foarte gravă, după ce au fost implicate într-un accident rutier, petrecut pe Drumul Național 17, între Viișoara și Crainimăt.
La locul accidentului a intervenit pompierii militari bistrițeni.
La fața locului, două dintre victime au fost găsite încarcerate. Acestea au fost extrase de echipajul de descarcerare și predate echipajelor medicale.
Toate cele patru victime au fost transportate la spital.
„Echipajul de terapie intensivă mobilă a preluat o victimă de cod roșu, un echipaj de prim ajutor a preluat o victimă de cod galben iar un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean a preluat două victime de cod verde”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
Potrivit primelor date, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani din Bistrița a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din Livezile.
„Ulterior, autoturismul condus de tânărul din Bistrița a fost proiectat într-un autoturism condus de o femeie de 33 de ani din Crainimăt, elemente de caroserie producând avarii și la un autoturism parcat. În urma accidentului, cei trei șoferi și un pasager din autoturismul condus de tânărul de 22 de ani au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.
Din cauza stării de sănătate, testarea cu aparatul etilotest nu a putut fi realizată în cazul bărbatului de 48 de ani, fiind ulterior recoltate mostre biologice la spital. În cazul celorlalți doi șoferi implicați, rezultatul a fost negativ.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilită cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.