O femeie în vârstă de 36 ani a murit, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe drumul judeţean DJ 172D, în localitatea Parva din judeţul Bistriţa-Năsăud, iar fiul său, de 13 ani, pasager în maşină, a avut nevoie să fie resuscitat şi a fost preluat de un elicopter SMURD.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Diana Pintea, a declarat, pentru AGERPRES, că femeia de 36 ani, domiciliată în comuna Rebrişoara, era cea care conducea, în maşină mai aflându-se patru persoane, printre care şi copilul de 13 ani.

Din primele cercetări, se pare că şoferiţa ar fi pierdut controlul maşinii într-o curbă, iar autoturismul s-a răsturnat.

accident parva 2 accident parva 3

În urma accidentului, femeia de 36 ani şi fiul ei au intrat în stop cardio-respirator şi au avut nevoie de manevre de resuscitare. Ceilalţi pasageri, tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 20 ani, au scăpat fără leziuni care să le pună viaţa în pericol şi au refuzat transportul la spital.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale SMURD şi ale Ambulanţei.

Medicii au reuşit să îl resusciteze pe băiatul de 13 ani, care a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureş.

În cazul femeii de 36 ani, organismul acesteia nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Sursă: Mediafax

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.