Absenteismul școlar, dar și situația la învățătură sunt monitorizate strict de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, a anunțat inspectorul general școlar Camelia Tabără. Potrivit acesteia reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii reprezintă o prioritate în sistemul educaţional.

Camelia Tabără spune că, la nivelul semestrului I, în școlile din Bistrița-Năsăud, sunt 825 de elevi cu situaţia şcolară neîncheiată din cei 35.931 elevi din clasele I-XII şi profesională, clasa pregătitoare nefiind luată în calcul, adică un procent de 2,2%.

Nu este mare, dar distribuţia pe cicluri de învăţământ nu arată bine. Din acest total de elevi, 85 sunt din ciclul primar (0,6%), 229 – ciclul gimnazial (2%), 232 din ciclul liceal (2,5%) şi 279 elevi sunt din învăţământul profesional (16,5%). La învăţământul profesional este clar că trebuie cu toţii să ne canalizăm eforturile şi să încercăm să avem prezenţă cât mai bună şi copiii să înveţe o meserie, cu atât mai mult cu cât în ciclul profesional, numai şi numai cu prezenţa, copilul primeşte bursa profesională de 200 lei„, a precizat șefa ISJ Bistrița-Năsăud.

Camelia Tabără a mai arătat că, în urma discuţiilor avute cu directorii instituţiilor şcolare, până în data de 8 martie, dată până la care, conform regulamentului școlar, elevii pot să-şi încheie situaţia, un număr de 383 elevi pot fi recuperaţi, astfel că la finalul semestrului ar putea fi 1,2% elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii, iar ponderea în învăţământul profesional să coboare la 10-12 procente.

Va exista o dinamică de absenteism şi în semestrul al II-lea și undeva pe la sfârșitul anului vom ptea ști cum stăm la acest capitol. (…) În acest an am măsurat foarte exact copiii care sunt înmatriculaţi în sistemul de învăţământ. În momentul în care ei pleacă în străinătate, cu anchetă socială de la primărie, copilul este scăzut din statistici. (…) Ne interesează ca toată lumea să pună prezenţa sau absenţa elevilor, diriginţii să fie preocupaţi, să vedem care este situaţia pentru ca elevii să absolve ciclul profesional”, a mai precizat inspectorul general școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.