Cătălin Prăpuceanu, de 32 de ani, a murit miercuri seara, la Târgu-Cărbuneşti, după ce a fost lovit de tren. Evenimentul s-a produs la ieşirea din Gara Târgu-Cărbuneşti, în apropierea Ocolului Silvic, iar anchetatorii au ajuns la concluzia că bărbatul și-a luat viața după o decepție în dragoste, conform Domino.ro. 

catalin-prapuceanu-sinucidere-carbunestiCătălin Prăpuceanu avea 32 de ani și lucrase o vreme în Anglia. De mai bine de nouă ani se iubea cu o tânără din Cărbunești, iar de curând se întorsese în țară pentru a o lua și pe ea cu el, în Anglia, unde visa să se și căsătorească. Unii dintre apropiații cuplului povestesc că fata renunțase la liceu ca să fie cu băiatul pe care îl iubea. Avea 16 ani când s-au întâlnit, adică cu mai bine de nouă ani în urmă. Mai târziu, Ramona și-a continuat studiile la seral. Cătălin Prăpuceanu credea că va petrece restul vieții alături de iubita sa, dar, de curând, fata își schimbase planurile, spun apropiați ai cuplului. După ce s-a întors din străinătate, Cătălin a aflat că Ramona, iubita sa, nu mai dorea ca ei doi să fie împreună. „Am auzit că bietul Cătălin venise neanunțat în țară și a aflat că Ramona avea pe altcineva. S-au certat rău. Ea îi spunea, când el fusese în Anglia, că va veni și ea la el, iar el îi mai trimitea și bani. Așa se aude. A fost distrus când a aflat că ea avea pe altul și că nu îl mai iubea”, a spus un cunoscut al celor doi tineri. Aceleași surse susțin că Ramona și Cătălin se despărțiseră, dar bărbatul accepta cu greu ideea.

Au fost și la poliție

Surse judiciare confirmă faptul că bărbatul și iubita sa au fost la sediul Poliției Târgu-Cărbunești în dimineața zilei de miercuri. Cei doi tineri se certaseră, iar fata a făcut chiar și o sesizare telefonică la poliție, spunând-le oamenilor legii că tânărul i-a făcut scandal. După ce au ajuns în fața oamenilor legii, cei doi foști iubiți s-au împăcat. Seara, însă, Cătălin Prăpuceanu a decis să își ia viața și s-a aruncat în fața unui tren care circula pe relația Craiova-Târgu-Jiu-Petroșani. În urma impactului violent, trupul tânărului a fost spulberat. Familia lui le-ar fi spus polițiștilor că acesta se certase cu iubita sa și acesta ar putea fi motivul pentru care și-a luat viața.

Cătălin este descris de cei care l-au cunoscut ca fiind un om foarte blând și sensibil, muncitor și plin de vise. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, în cimitirul din satul Zorlești, al comunei Albeni.

Mesaje de la prieteni

Pe pagina sa de socializare a lui Cătălin Prăpuceanu, prietenii tânărului au lăsat mesaje care conduc spre varianta susținută și de familia acestuia în fața polițiștilor: Cătălin și-a încheiat socotelile cu viața din cauza unei decepții în dragoste. „Nu mă pricep prea bine la cuvinte, dar tot ce pot să spun este că eu, împreună cu familia mea, suntem consternați de tragicul eveniment petrecut în familia bunului nostru prieten, Ilie Prăpuceanu. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe dragul nostru prieten, Cătălin. Nu te vom uita niciodată!”, a scris un cunoscut de al familiei Prăpuceanu pe facebook. „Învață să te iubești pe tine și după pune suflet într-o relație și nici atunci nu-ți lua ce ai mai de preț pe lume, viața… căci doar una e și nimic nu e mai de preț. Nu te gândi că scapi de greutăți, cei care ți-au făcut zilele nefericite vor trăi în continuare și vor face și pe alții să sufere, încearcă să lupți, să ieși învingător din greul în care ai intrat, treci peste și mergi mai departe și apără-te de oamenii care sunt cruzi. Mi-aș fi dorit ca aceste cuvinte să le scriu cu măcar 3-4 ore înainte, să nu se întâmple una din cele mai mari tragedii din familia mea si aceste cuvinte să le citească și un om foarte bun care a renunțat să ne aștepte pe mine si pe sora mea cu zâmbetul larg și plin de viață la care țin și voi tine toată viața și nu-l voi uita niciodată”, a postat o rudă de a lui Cătălin pe Facebook.

Sursa: Domino.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.