Primăria municipiului Bistrița a anunțat că nu mai percepe taxa specială pentru oficierea căsătoriilor în zilele de sâmbătă și în sărbătorile legale.

Administrația locală precizează că hotărârea prin care a fost stabilită taxa specială pentru oficierea căsătoriilor în zilele de sâmbătă și în sărbătorile legale a fost abrogată printr-o decizie a Consiliului Local Bistrița.

Primăria municipiului Bistrița aduce la cunoștință că, prin adoptarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr. 100 / 30.06.2020, a fost abrogată H.C.L. nr. 36 / 24.06.1993 privind stabilirea taxei speciale pentru oficierea căsătoriilor în zilele de sâmbătă și sărbători legale, respectiv modificată H.C.L. nr. 74 / 25.04.2019 privind stabilirea taxelor speciale datorate de persoanele fizice și juridice din municipiul Bistrița în anul 2020, în sensul abrogării art. 4, anexa 4 privind stabilirea cuantumului taxei speciale pentru oficierea căsătoriilor în zilele de sâmbătă și în sărbătorile legale”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Bistrița.

Sursa citată mai precizează că pentru anul 2020, cuantumul acestei taxe speciale era stabilit la suma de 150 de lei.

În plus, patru cupluri care au plătit deja această taxă pot să solicite restituirea banilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.