Consiliul Local Bistrița a aprobat luni, în ședință extraordinară, proiectul de hotărâre care prevede acordarea unor facilități fiscale bistrițenilor și antreprenorilor locali, proiect inițiat de viceprimarul Cristian Niculae. Potrivit acestuia, de astfel de măsuri vor beneficia mai bine de 25.000 de persoane fizice și juridice din municipiu.

Una dintre măsurile prevăzute în proiect este aceea de anulare a tuturor dobânzilor și penalităților pentru bistrițenii care-și plătesc taxele și impozitele locale restante. Inițiatorul proiectului spune că de această măsură vor beneficia peste 25.000 de persoane fizice și juridice din Bistrița.

”Avem 23.350 de persoane fizice care au debite restante la buget și 2.217 persoane juridice. Debitele restante ale persoanelor fizice la 31.03.2020 sunt în cuantum de 8,7 milioane lei, iar majoririle aferente lor ar fi de 2,2 milioane lei. Debitele restante ale persoanelor juridice sunt de 5,3 milioane lei, iar majorările aferente ar fi de 1,5 milioane lei. Practic, ne propunem ca prin această măsură să venim în sprijinul bistrițenilor și să îi încurajăm, prin ștergerea dobânzilor penalizatoare, să își plătească debitele și noi să recuperăm o sumă cât mai mare din totalul sumei de 14 milioane lei datorată atât de persoanele fizice, cât și de cele juridice, renunțând astfel la dobânzi și penalități de 3,7 milioane lei. Dacă încasăm să zic 10 milioane din cele 14 milioane restante, eu cred că va fi foarte bine și pentru bugetul municipiului”, a precizat viceprimarul Cristian Niculae.

De asemenea, proiectul prevede și că antreprenorii care au fost afectați de pandemia de coronavirus și au avut activitatea oprită vor beneficia de reducerea cu 50% a impozitului anual pentru clădirile nerezidențiale (sedii de firmă, birouri, spații comerciale) pentru perioada 16 martie – 31 decembrie 2020.

O altă măsură este scutirea de la plata taxei lunare pe clădirile aflate în propietatea Primăriei Bistrița pentru toți cei care au contracte de concesiune, administrare, folosință sau chirie, care au fost afectați de pandemia de coronavirus și au avut activitatea oprită.

În plus, și antreprenorii care au fost obligați să-și întrerupă activitatea economică vor fi scutiți de la plata taxei de ocupare a domeniului public pe perioada stării de urgență.

Cu toate că în timpul ședinței au existat dezbateri și discuții în contradictoriu pe marginea proiectului, în cele din urmă acesta a fost adoptat de Consiliul Local Bistrița cu 19 voturi pentru și o abținere.

2 COMENTARII

  1. SE PARE CA IN ROMANIA ASTA, AMENZILE , IMPOZITELE SI TAXELE SUNT PLATITE DOAR DE PENSIONARI si de cei FRAIERI . .. Prin astfel de masuri populiste, se obliga ” popu.limea ” sa nu mai plateasca niciunul, nimic si cei care traiesc din banii publici, sa-si suga … ” pompa ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here