În județul Bistrița-Năsăud a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), care se află în subordinea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud. Pe raza județului, 91 se află în carantină, iar alte 87 sunt în izolare la domiciliul.

Conform raportării  Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bistrița – Năsăud, astăzi la ora 21.00, 91 persoane se află în centrele de carantină din Județul Bistrița – Năsăud. De asemenea, pe raza județului Bistrița – Năsăud 87 se află persoane în izolare la domiciliu, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Tuturor persoanelor carantinate le-au fost recoltate probe pentru a fi testate. Deocamdată însă nu au fost primite încă rezultatele acestor probe.
La nivel național, sunt 116 cazuri confirmate cu Covid-19.

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, începând cu data de 13.03.2020, ora 20.00, în baza art. 15^2 din O.U.G. nr. 21/2004  a  fost activat etapizat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), la sediul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Bistrița” al Județului Bistrița – Năsăud, care va funcționa în regim permanent. Centrul este coordonat de la nivelul ISU „Bistrița” Bistrița – Năsăud, fiind în subordinea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud.

Instituțiile reprezentate în CJCCI sunt: Instituția Prefectului – Județul Bistrița – Năsăud, Direcția de Sănătate Publică a județului Bistrița – Năsăud, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al Județului Bistrița – Năsăud, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița – Năsăud, Inspectoratul de Jandarmi Bistrița – Năsăud și Serviciul de Ambulanță Județean  Bistrița – Năsăud.

Rolul CJCCI este de a asigura o mai bună coordonare a activităților specifice derulate în contextul epidemiologic generat de infecția cu noul coronavirus COVID-19.

În cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a fost operaționalizat un post telefonic cu un număr alocat care va fi comunicat persoanelor aflate în izolare sau carantină pe raza județului Bistrița – Năsăud în vederea realizării unei comunicări directe și continue cu acestea„, mai arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.